Biblioteca Academiei Române îndeplinește următoarele funcții:

a) colecționează, organizează și pune în valoare colecții naționale specifice;

b) elaborează și editează Bibliografia națională retrospectivă pentru toate categoriile de documente;

c) realizează schimbul internațional de publicații cu publicațiile Academiei Române;

d) coordonează din punct de vedere metodologic activitatea celorlalte biblioteci din rețeaua Academiei Române;

e) beneficiază de prevederile legii privind Depozitul legal;

f) achiziționează cu prioritate, din țară și din străinătate, documente specifice de importanță deosebită pentru identitatea culturală și națională;

g) alte atribuții specifice potrivit Statutului Academiei Române și regulamentului propriu de organizare și funcționare.