LexistoriaDreptul la drept.

Biblioteci publice

Azi

Legea 334/2002 · 14 articole

Articolul 22

(1) Bibliotecile publice sunt biblioteci de drept public sau privat, destinate tuturor membrilor unei comunități locale ori zonale.

(2) Bibliotecile publice asigură egalitatea accesului la informații și la documentele necesare informării, educației permanente și dezvoltării personalității utilizatorilor, fără deosebire de statut social sau economic, vârstă, sex, apartenență politică, religie ori naționalitate.

Articolul 23

Din categoria bibliotecilor publice fac parte:

a) Biblioteca Metropolitană București;

b) bibliotecile județene;

c) bibliotecile municipale și orășenești;

d) bibliotecile comunale.

Articolul 24

Biblioteca Metropolitană București, succesoare a Bibliotecii Municipale "Mihail Sadoveanu" din București, este bibliotecă de drept public cu personalitate juridică și funcționează în subordinea Consiliului General al Municipiului București.

Articolul 25

Biblioteca Metropolitană București exercită funcția de bibliotecă municipală pentru București și de bibliotecă județeană pentru județul Ilfov, având următorul obiect de activitate:

a) colecționează și achiziționează toate categoriile de documente necesare organizării activității de lectură, informare, documentare și educație permanentă în toate sectoarele Capitalei, prin filiale și biblioteci mobile;

b) elaborează și editează Bibliografia retrospectivă și curentă a muncipiului București, alte publicații de specialitate, alcătuiește baze de date și asigură servicii de informare comunitară;

c) colecționează, conservă și valorifică fondul de documente specifice cu scopul protejării patrimoniului culturii scrise a municipiului București și a județului Ilfov.

Articolul 26

(1) Activitatea Bibliotecii Metropolitane București este finanțată din bugetul municipiului București.

(2) Consiliile locale ale sectoarelor pot finanța programe culturale, lucrări de investiții și cheltuieli materiale pentru filialele aflate pe teritoriul sectorului respectiv.

Articolul 27

(1) Bibliotecile județene sunt biblioteci de drept public cu personalitate juridică.

(2) Bibliotecile județene se organizează și funcționează în toate municipiile reședință de județ, în subordinea consiliilor județene.

(3) Bibliotecile județene îndeplinesc și rolul de biblioteci municipale în municipiul reședință de județ.

(4) Consiliile locale ale municipiilor reședință de județ pot finanța programe culturale, achiziții de documente pentru biblioteca județeană, lucrări de investiții și pot susține cheltuielile materiale și de capital pentru biblioteca județeană respectivă.

Articolul 28

Bibliotecile județene au următoarele atribuții principale:

a) colecționează toate categoriile de documente necesare organizării activității de informare, documentare și de lectură la nivelul comunității județene și organizează Depozitul legal local de documente, potrivit legii;

b) coordonează activitatea bibliotecilor publice de pe raza județului în care își desfășoară activitatea, prin acțiuni specifice de îndrumare și de evaluare, prin proiecte, programe și activități culturale, precum și acțiuni de îndrumare profesională; asigură aplicarea unitară a normelor biblioteconomice și a legislației în domeniu și coordonarea aplicării strategiilor și programelor de automatizare a activităților și serviciilor acestor biblioteci;

c) elaborează și editează bibliografia locală curentă, materiale de îndrumare metodologică și alte publicații, alcătuiesc baze de date și organizează centre de informare comunitară, cooperează cu autoritățile administrației publice locale, cu instituțiile responsabile, potrivit legii, și cu organismele neguvernamentale în realizarea obiectivelor educației permanente;

d) elaborează norme privitoare la funcționarea bibliotecilor publice din orașele și municipiile din județul respectiv, precum și pentru organizarea de filiale specializate pentru copii, tineri și adulți, cu respectarea normelor emise de Biblioteca Națională a României.

Articolul 29

Activitatea bibliotecilor județene se finanțează din bugetul județului respectiv.

Articolul 30

(1) Bibliotecile municipale și orășenești sunt biblioteci de drept public, cu personalitate juridică.

(2) Consiliile locale ale municipiilor reședință de județ pot finanța programe culturale, lucrări de investiții și cheltuieli materiale pentru biblioteca județeană respectivă.

Articolul 31

Bibliotecile municipale și orășenești organizează activitatea de lectură și oferă servicii de documentare și informare comunitară.

Articolul 32

Activitatea bibliotecilor municipale și orășenești se finanțează din bugetul municipiilor și orașelor pe raza cărora funcționează.

Articolul 33

Bibliotecile comunale se organizează și funcționează în toate centrele de comună, în subordinea consiliilor locale, și sunt finanțate din bugetele acestora.

Articolul 34

Consiliile locale pot organiza în școlile sătești filiale sau puncte de servicii ale bibliotecilor publice comunale.

Articolul 35

Persoanele fizice sau juridice române ori străine pot înființa și finanța biblioteci publice de drept privat pe teritoriul României, conform legilor în vigoare, cu avizul de specialitate al Comisiei Naționale a Bibliotecilor și cu decizia de autorizare emisă de Ministerul Culturii și Cultelor sau, după caz, de Ministerul Educației și Cercetării.