LexistoriaDreptul la drept.

Comisia Națională a Bibliotecilor

Azi

Legea 334/2002 · 4 articole

Articolul 59

Se înființează Comisia Națională a Bibliotecilor, denumită în continuare Comisia, autoritate științifică națională pentru bibliotecile de drept public, aflată în coordonarea Ministerului Educației și Cercetării și a Ministerului Culturii și Cultelor.

Articolul 60

(1) Comisia este formată din specialiști recunoscuți în domeniul bibliotecilor, desemnați după cum urmează:

a) prin ordin al ministrului educației și cercetării: un reprezentant al Ministerului Educației și Cercetării, un reprezentant al unei biblioteci centrale universitare și 4 reprezentanți ai bibliotecilor de învățământ superior și preuniversitar;

b) prin ordin al ministrului culturii și cultelor: un reprezentant al Ministerului Culturii și Cultelor, un reprezentant al Bibliotecii Naționale a României și 4 reprezentanți ai bibliotecilor publice;

c) prin decizie a președintelui Academiei Române: un reprezentant al rețelei de biblioteci a Academiei Române și un reprezentant al Bibliotecii Academiei Române;

d) din partea asociațiilor profesionale de profil: 5 reprezentanți, desemnați de adunările generale ale acestor asociații.

(2) De asemenea, din Comisie vor face parte:

a) un reprezentant al Ministerului Administrației și Internelor, desemnat prin ordin al ministrului administrației și internelor;

b) un reprezentant al Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, desemnat prin ordin al ministrului comunicațiilor și tehnologiei informației;

c) 2 reprezentanți ai bibliotecilor eclesiastice, desemnați de Patriarhia Română.

(3) La propunerea Comisiei, Ministerul Culturii și Cultelor și Ministerul Educației și Cercetării pot angaja, cu contract de muncă pe perioadă determinată, specialiști și/sau pot încheia contracte de parteneriat public-privat cu firme specializate pentru consultanță și optimizare, în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite în baza acordurilor convenite cu Uniunea Europeană, precum și a cerințelor de aliniere la standardele europene.

(4) Membrii Comisiei au un mandat de 3 ani și sunt confirmați prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului culturii și cultelor, în baza propunerilor formulate de instituțiile și asociațiile menționate la alin. (1) și (2) .

(5) Președintele și secretarul Comisiei sunt aleși dintre membrii acesteia, cu votul a două treimi din totalul membrilor Comisiei.

(6) Comisia își desfășoară activitatea în baza unui regulament propriu de organizare și funcționare, elaborat de Comisie și aprobat prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului culturii și cultelor.

(7) Comisia poate coopta, cu votul majorității simple, ca membri asociați, fără drept de vot, specialiști din țară sau din străinătate, personalități științifice de prestigiu în domeniu.

(8) Sediul oficial și secretariatul tehnic ale Comisiei sunt asigurate de Ministerul Culturii și Cultelor.

Articolul 61

(1) Finanțarea activității Comisiei, inclusiv indemnizația și celelalte cheltuieli de participare a președintelui și membrilor, se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii și Cultelor.

(2) Indemnizația președintelui și a membrilor Comisiei se stabilește prin ordin al ministrului culturii și patrimoniului național, nu poate depăși 10% din indemnizația lunară a unui secretar de stat și se acordă pentru activitatea prestată în lunile în care comisiile se întrunesc.

Modificarea duratei mandatelor membrilor comisiilor de specialitate nu afectează mandatele în curs.

Articolul 62

Comisia are următoarele atribuții:

a) elaborează strategii și programe pentru sistemul național de biblioteci, pe care le supune spre aprobare, prin ordin comun, ministrului educației și cercetării și ministrului culturii și cultelor;

b) coordonează activitatea de informare și documentare din sistemul național de biblioteci, elaborează programe și metodologii privind informatizarea sistemului național de biblioteci;

c) propune programe de cercetare în domeniul biblioteconomiei, istoriei cărții și științelor informării, pe care le transmite spre analiză Ministerului Culturii și Cultelor, Ministerului Educației și Cercetării și Academiei Române, precum și altor autorități sau instituții publice interesate;

d) elaborează și propune metodologiile, normele, normativele și reglementările din domeniul protejării bunurilor culturale de patrimoniu din biblioteci, pe care le înaintează Ministerului Culturii și Cultelor, respectiv Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor;

e) elaborează, în conformitate cu standardele europene, standarde privitoare la suprafața minimă a bibliotecilor finanțate din fonduri publice, care se aprobă prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului culturii și cultelor; acestea nu pot fi sub 0,05 mp pentru un locuitor, în localitățile cu o populație de până la 10.000 de locuitori, și sub 0,015 mp pentru un locuitor, în localitățile cu o populație de peste 10.000 de locuitori;

f) elaborează criteriile specifice de selecție și promovare a personalului pentru ocuparea funcțiilor de conducere și de specialitate din biblioteci, care se aprobă prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului culturii și cultelor;

g) elaborează norme-cadru de organizare și funcționare a bibliotecilor finanțate de autoritățile administrației publice locale, precum și a bibliotecilor de drept privat cu acces public, care se aprobă prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului culturii și cultelor;

h) propune Ministerului Educației și Cercetării și autorităților finanțatoare cursuri de formare inițială și de formare continuă în domeniile specifice biblioteconomiei și științei informării;

i) elaborează metodologia de organizare a inspecției în biblioteci, cu scopul de a stabili nivelul de dezvoltare a bibliotecilor în raport cu strategiile și standardele naționale, de a propune soluții de impulsionare a dezvoltării și de a sprijini procesul decizional de la nivelul administrației centrale și locale; metodologia se aprobă prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului culturii și cultelor;

j) elaborează raportul anual privind starea sistemului național de biblioteci, pe baza rapoartelor statistice primite de la unitățile de profil din teritoriu.