LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții finale

Azi

Legea 335/2013 · 7 articole

Articolul 30

Angajatorii care beneficiază de suma prevăzută la art. 28 alin. (1) sunt obligați să mențină raporturile de muncă ale stagiarilor pe perioada contractului de stagiu încheiat.

Articolul 31

În situația în care contractul individual de muncă încetează la inițiativa angajatorului, anterior datei prevăzute în contractul de stagiu, acesta este obligat să restituie agenției pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, sumele încasate de la bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru respectivul stagiar, plus dobânda de referință a Băncii Naționale a României, în vigoare la data încetării raportului de muncă.

Articolul 32

(1) Controlul respectării obligației menținerii contractului individual de muncă prevăzute la art. 30 se efectuează de către organele de control din cadrul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București.

(2) Agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, au obligația de a constitui o bază de date cu beneficiarii prezentului act normativ.

Articolul 33

Inspectorii de muncă au competența de a controla modul de încheiere, executare, modificare, suspendare și încetare a contractului individual de muncă și a contractului de stagiu, în condițiile legii.

Articolul 34

Ministerul Muncii și Justiției Sociale, prin direcția de specialitate, monitorizează modul de realizare a stagiilor pentru absolvenții de învățământ superior și, în colaborare cu partenerii sociali, propune măsuri de îmbunătățire a acestora, precum și măsuri de adaptare a programelor de studii din învățământul superior la cerințele pieței muncii.

Articolul 35

(1) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 4 alin. (2) , art. 5 alin. (1) și (2) , art. 8 alin. (1) și (3) , art. 14 . alin. (1) , art. 15 alin. (1) și (2) , art. 16 , art. 18 și art. 21 alin. (2) .

(2) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către inspectorii de muncă și de către persoanele cu atribuții de control din cadrul Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

(3) Contravențiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 36

(1) Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) În termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Muncii și Justiției Sociale elaborează și supune spre aprobare Guvernului normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.Ministerul Muncii și Justiției Sociale elaborează și supune spre aprobare Guvernului normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României , republicată.