(1) Consiliul General al Municipiului București și consiliile locale ale sectoarelor municipiului București au inițiativă și hotărăsc în problemele de interes pentru municipiul București, respectiv pentru sectoarele acestuia, exercitând în acest sens atribuțiile stabilite de lege.
(2) Primarul general al municipiului București asigură ducerea la îndeplinire a hotărârilor Consiliului General al Municipiului București și îndeplinește atribuțiile stabilite de lege.
(3) Primarii sectoarelor municipiului București asigură ducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliilor locale de sector și îndeplinesc atribuțiile stabilite de lege.