LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții generale

Azi

Legea 339/2007 · 3 articole

Articolul 1

Prezenta lege are următoarele scopuri:

a) crearea cadrului instituțional pentru sprijinirea și impulsionarea autorităților administrației publice locale pentru a accesa mai ușor fonduri internaționale de finanțare pentru dezvoltare și modernizare;

b) facilitarea promovării programelor de finanțare internațională și a diseminării rezultatelor pentru proiectele implementate cu succes în România, cu un înalt nivel de profesionalism;

c) crearea condițiilor pentru o mai eficientă folosire a resurselor la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în mod special pentru proiecte cu finanțare internațională;

d) creșterea capacității administrative a autorităților publice locale pentru accesarea fondurilor internaționale pentru dezvoltare și modernizare;

e) eficientizarea proceselor de implementare a proiectelor.

Articolul 2

Prevederile prezentei legi se aplică în cadrul unităților administrativ-teritoriale la nivelul autorităților administrației publice locale sau județene, precum și la instituțiile și serviciile publice aflate sub autoritatea sau subordinea acestora.

Articolul 3

În sensul prezentei legi, următoarele expresii se definesc astfel:

a) management de proiect - metodologia de inițiere, promovare, conducere, monitorizare și evaluare a proiectelor, conform normelor metodologice proprii acestui domeniu și standardelor internaționale ale asociațiilor profesionale de profil recunoscute la nivel mondial;

b) proiect cu finanțare internațională - proiectul ce beneficiază în implementarea sa de finanțare totală sau parțială din fonduri ale programelor de finanțare ale Uniunii Europene sau din partea altor organisme de finanțare internaționale.