(1) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local.

(2) Guvernul numește câte un prefect în fiecare județ și în municipiul București, la propunerea ministrului internelor și reformei administrative.

(3) Prefectul este garantul respectării legii și a ordinii publice la nivel local.

(4) Miniștrii și conducătorii celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului pot delega prefectului unele dintre atribuțiile lor de conducere și control cu privire la activitatea serviciilor publice deconcentrate din subordine.

(5) Atribuțiile care pot fi delegate potrivit alin. (4) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.