(1) În cazul mărfurilor susceptibile a aduce atingere drepturilor asupra desenelor și modelelor industriale, brevetelor de invenție, certificatelor suplimentare de protecție sau brevetelor de soi, declarantul/deținătorul/destinatarul mărfurilor are posibilitatea de a obține eliberarea mărfurilor și/sau acordarea liberului de vamă, cu constituirea unei garanții, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) titularul dreptului să fi depus la Autoritatea Națională a Vămilor dovada formulării unei acțiuni civile în justiție sau a unei plângeri penale;

b) să nu se fi dispus pe cale judiciară măsura sechestrării sau indisponibilizării mărfurilor, înainte de expirarea termenului prevăzut la art. 11 ;

c) toate formalitățile vamale să fi fost îndeplinite, potrivit legii.

(2) Garanția prevăzută la alin. (1) trebuie să fie suficientă pentru a proteja interesele titularului dreptului și se constituie potrivit normelor de aplicare a prezentei legi; constituirea garanției nu aduce atingere altor posibilități de acțiune disponibile titularului dreptului, potrivit legii.

(3) În cazul în care acțiunea civilă în justiție sau plângerea penală a fost formulată altfel decât din inițiativa titularului dreptului asupra desenelor și modelelor industriale, brevetelor de invenție, certificatelor suplimentare de protecție sau brevetelor de soi, garanția va fi disponibilizată dacă, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data notificării titularului dreptului, acesta nu face dovada inițierii unei proceduri legale privind mărfurile la care face referire alin. (1) .

(4) Termenul prevăzut la alin. (3) poate fi prelungit cu cel mult 10 zile lucrătoare.