LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții tranzitorii și finale

Azi

Legea 344/2005 · 5 articole

Articolul 21

(1) Pentru cererile de intervenție depuse în baza prevederilor Legii nr. 202/2000 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, cu modificările ulterioare, perioada de intervenție rămâne valabilă până la expirarea termenului aprobat, dacă titularul dreptului depune declarația prevăzută la art. 6 alin. (3) lit. a).

(2) Măsurile de reținere a mărfurilor și de suspendare a operațiunilor de vămuire inițiate de autoritatea vamală, potrivit Legii nr. 202/2000 , cu modificările ulterioare, vor fi finalizate potrivit dispozițiilor prezentei legi.

Articolul 22

Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 23

Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, precum și Oficiul Român pentru Drepturile de Autor vor pune la dispoziție autorității vamale informațiile necesare pentru identificarea drepturilor protejate și a titularilor acestora.

Articolul 24

(1) Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 202/2000 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 21 noiembrie 2000, cu modificările ulterioare.

Articolul 25

În termenul prevăzut la art. 24 alin. (1) , Autoritatea Națională a Vămilor va elabora normele de aplicare a prezentei legi, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.