(1) În scopul punerii în aplicare a prevederilor prezentei legi, Inspecția Muncii este autoritatea publică cu atribuții de birou de legătură, care efectuează schimbul de informații cu instituțiile competente din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană.

(2) Inspecția Muncii comunică instituțiilor competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană, precum și Comisiei Europene informații referitoare la calitatea sa de autoritate cu atribuții de birou de legătură.

(3) În cadrul acestei cooperări, Inspecția Muncii răspunde cererilor motivate de informare a acestor instituții cu privire la detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, inclusiv referitor la abuzuri sau la cazuri de activități transnaționale considerate ilegale.

(4) Schimbul de informații prevăzut la alin. (3) se realizează cu titlu gratuit.