Asigurații sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale au dreptul la următoarele prestații și servicii:

a) reabilitare medicală și recuperarea capacității de muncă;

b) reabilitare și reconversie profesională;

c) indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă;

d) indemnizație pentru trecerea temporară în alt loc de muncă și indemnizație pentru reducerea timpului de muncă;

e) compensații pentru atingerea integrității;

f) despăgubiri în caz de deces;

g) rambursări de cheltuieli.

h) pensie invaliditate ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională;

i) pensie de urmaș în cazul decesului ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională.