(1) Pentru a beneficia de facilitățile prevăzute la art. 21 alin. (1) trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele:

a) condițiile privind transferul întreprinderilor mici și mijlocii, prin cedarea cu titlu gratuit a întreprinderii, fondului de comerț în cadrul aceleiași familii sau, după caz, condițiile pentru transferul întreprinderilor mici și mijlocii către terți;

b) să se asigure menținerea în funcțiune a întreprinderii, cu continuarea ideilor și practicilor de afaceri și menținerea locurilor de muncă pe o perioadă de minimum 3 ani de la data transferului.

(2) Facilitățile prevăzute de prezenta lege pentru transferul întreprinderilor mici și mijlocii se acordă o singură dată în cursul unui an fiscal.

(3) În cazul în care în perioada de până la 3 ani de la transferul întreprinderilor mici și mijlocii intervine încetarea activității datorată unei culpe grave a persoanelor cărora li s-a încredințat conducerea acesteia sau săvârșirii unor infracțiuni de către acestea ori o reducere mai mare de 50% a numărului de personal, întreprinderea are obligația restituirii integrale a sumelor acordate conform art. 21 .