(1) Guvernul asigură coordonarea politicilor și a măsurilor de încurajare și de stimulare a întreprinderilor mici și mijlocii, monitorizarea și evaluarea acestora, prin autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii, reprezentată la nivel teritorial prin agenții teritoriale, care vor fi înființate prin hotărâre a Guvernului, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) Prin ordin al conducătorului autorității administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii se stabilesc atribuțiile și se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare al agențiilor teritoriale.

(3) Agențiile teritoriale ale autorității administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii vor alcătui o bază de date cu întreprinderile mici și mijlocii din județul în care își desfășoară activitatea, care cuprinde și prezentarea detaliată a obiectului de activitate al fiecăreia.

(4) În vederea constituirii bazei de date prevăzute la alin. (3) , autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii și Oficiul Național al Registrului Comerțului vor încheia un protocol de colaborare având ca obiect schimbul de informații cu titlu gratuit privind întreprinderile mici și mijlocii înregistrate.