(1) Prin derogare de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005 , cu modificările și completările ulterioare, la solicitarea instituțiilor publice, în alte situații decât cele prevăzute de această ordonanță de urgență, ministrul apărării naționale poate ordona executarea unor misiuni care presupun măsuri și acțiuni urgente, fără a afecta capacitatea operațională a armatei. Misiunile includ misiuni de căutare-salvare, evacuare, transport aerian, naval și terestru și alte activități de acest gen.

(2) Executarea misiunilor prevăzute la alin. (1) se finanțează din fondurile alocate cu această destinație în bugetul Ministerului Apărării Naționale.

(3) Normele metodologice privind executarea misiunilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naționale.