LexistoriaDreptul la drept.

Dezvoltarea și protecția mediului montan

Azi

Legea 347/2004 · 8 articole

Abrogat la 2 august 2018 · înlocuit de Legea 197/2018. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Articolul 8

Producătorii agricoli din zona montană beneficiază de sprijinul financiar din partea statului, acordat potrivit legislației în vigoare.

Articolul 9

La întocmirea proiectelor și planurilor de management al ariilor naturale și construite protejate din zona montană vor fi luate în considerare documentațiile de planificare teritorială relevante și vor fi implicați experți atestați în domeniul planificării urbane și teritoriale.

Articolul 10

Atribuirea în folosință a pășunilor din zona montană, aflate în administrarea consiliilor locale, se face prin contract pentru cel puțin 6 ani consecutivi, cu drept de prelungire, aceluiași grup de agricultori sau acelorași persoane fizice.

Articolul 11

(1) Asigurarea reproducției și ameliorarea efectivelor de animale din zona montană se realizează în condițiile Legii zootehniei nr. 72/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

(2) Crescătorii de animale, asociațiile profesionale ale acestora și consiliile locale din zona montană pot asigura reproducători cu origine cunoscută, autorizați de către structurile de specialitate subordonate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Înlocuirea denumirii acestui minister s-a realizat direct în textul formei actualizate.

Articolul 12

Direcția pentru agricultură și dezvoltare rurală, prin structura specializată în dezvoltarea zonei montane, sprijină material și logistic, în cadrul creditelor bugetare alocate, organizarea de târguri, expoziții și conferințe care țin cont de tradițiile și interesele comunității, în colaborare cu consiliile locale.

Articolul 13

Persoanele fizice și asociațiile familiale autorizate potrivit legii, care desfășoară activități de turism în structuri de primire de tipul pensiunilor și fermelor agroturistice, beneficiază de acordarea de către consiliile locale a unor suprafețe din terenurile disponibile, în condițiile legii, în vederea construirii, dezvoltării și exploatării pensiunilor și gospodăriilor agroturistice.

Articolul 14

(1) În amenajarea teritoriului montan, aplicată în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere prioritățile și nevoile populației montane, în concordanță cu necesitatea conservării monumentelor istorice și a siturilor arheologice, a biodiversității și utilizării durabile a resurselor naturale din zonele montane.

(2) La proiectarea construcțiilor în localitățile din zonele rurale montane se asigură specificul arhitectural al zonei, în perspectiva dezvoltării turismului și agroturismului.

Articolul 15

În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va elabora Strategia de dezvoltare durabilă a zonei montane, care va fi aprobată prin hotărâre a Guvernului. ________ *) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.779/2004 privind aprobarea strategiei de dezvoltare durabilă a zonei montane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.024 din 5 noiembrie 2004. Înlocuirea denumirii acestui minister s-a realizat direct în textul formei actualizate. NOTĂ: Reproducem mai jos art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2008 pentru modificarea Legii muntelui nr. 347/2004 , care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii nr. 347/2004 și care se aplică, în continuare, ca dispoziții proprii ale acesteia: "Art. II. - La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă următoarele acte normative:

a) Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și al ministrului administrației și internelor nr. 328 / 321/2004 pentru aprobarea delimitării municipiilor, orașelor și comunelor din zona montană, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 19 august 2004, cu modificările ulterioare;

b) Hotărârea Guvernului nr. 949/2002 pentru aprobarea criteriilor de delimitare a zonei montane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 10 septembrie 2002."