(1) Durata de funcționare a plantațiilor de pomi și arbuști fructiferi, în condițiile de exploatare normală, precum și modalitatea defrișării acestora sunt prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(2) În cazul în care, după defrișare, terenul respectiv nu se replantează, deținătorii au obligația să înainteze la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene și, respectiv, a municipiului București, cu 3 luni înaintea defrișării, documentația necesară pentru schimbarea categoriei de folosință a terenurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(3) Regimul de exploatare a plantațiilor pomicole și arbuștilor fructiferi aparținând instituțiilor de învățământ, cu scop didactic, și al parcelelor experimentale ale unităților de cercetare se va stabili prin planurile de învățământ, respectiv prin programele de cercetare ale unităților respective.