(1) Pentru a beneficia de ajutorul financiar, persoanele prevăzute la art. 2 trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) să fie cetățean român, cetățean al altui stat sau apatrid, cu domiciliul în România, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare;
b) sunt angajate cu contract individual de muncă ori în baza unui raport de serviciu, desfășoară activități independente, obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură sau piscicultură ori exercită o funcție de demnitate publică sau asimilată.
(2) Pot beneficia de ajutorul financiar și persoanele care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) lit. b) dacă îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:
a) sunt șomeri indemnizați sau sunt înregistrate în evidențele agenției pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, la data solicitării, ca persoană în căutarea unui loc de muncă;
b) nu au refuzat maximum două oferte de muncă din partea agenției pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București.
(3) Acordarea ajutorului financiar se efectuează numai pentru copilul care nu este înscris la creșă/grădiniță sau pentru care solicitantul nu a refuzat un loc la creșă/grădiniță ori nu a retras copilul de la creșă/grădiniță.