LexistoriaDreptul la drept.

Proceduri de atribuire a contractelor de finanțare nerambursabilă

Azi

Legea 350/2005 · 32 articole

Secțiunea 1 — Dispoziții și reguli generale

Articolul 5

Atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă se face exclusiv pe baza selecției publice de proiecte, procedură care permite atribuirea unui contract de finanțare nerambursabilă din fonduri publice, prin selectarea acestuia de către o comisie, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 4 .

Articolul 6

Procedura de selecție de proiecte cuprinde următoarele etape:

a) publicarea programului anual pentru acordarea finanțărilor nerambursabile;

b) publicarea anunțului de participare;

c) înscrierea candidaților;

d) transmiterea documentației;

e) prezentarea propunerilor de proiecte;

f) verificarea eligibilității, înregistrării și a îndeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnică și financiară;

g) evaluarea propunerilor de proiecte;

h) comunicarea rezultatelor;

i) încheierea contractului sau contractelor de finanțare nerambursabilă;

j) publicarea anunțului de atribuire a contractului sau contractelor de finanțare nerambursabilă.

Articolul 7

Proiectele vor cuprinde informații despre scopul, obiectivele specifice, activitățile, costurile asociate și rezultatele urmărite, evaluabile pe baza unor indicatori preciși, a căror alegere este justificată.

Articolul 8

Evaluarea în sistem competitiv a proiectelor se va face în conformitate cu criteriile generale de evaluare prevăzute în prezenta lege, precum și cu criteriile specifice de evaluare care vor fi elaborate de fiecare autoritate finanțatoare.

Articolul 9

Orice persoană fizică sau persoană juridică fără scop patrimonial care desfășoară activități nonprofit menite să sprijine realizarea unor obiective de interes public general, regional sau local are dreptul de a participa, în condițiile prezentei legi, la procedura pentru atribuirea contractului de finanțare nerambursabilă.

Articolul 10

Atribuirea de contracte de finanțare nerambursabilă se va face în limita fondurilor publice alocate programelor aprobate anual în bugetele autorităților finanțatoare.

Articolul 11

Procedurile de planificare și executare a plafoanelor fondurilor destinate finanțării nerambursabile, procedurile de atribuire a contractelor de finanțare nerambursabilă, contractele de finanțare nerambursabilă încheiate de autoritatea finanțatoare cu beneficiarii, precum și rapoartele de execuție bugetară privind finanțările nerambursabile constituie informații de interes public, potrivit dispozițiilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Articolul 12

(1) Pentru aceeași activitate nonprofit un beneficiar nu poate contracta decât o singură finanțare nerambursabilă de la aceeași autoritate finanțatoare în decursul unui an fiscal.

(2) În cazul în care un beneficiar contractează, în cursul aceluiași an calendaristic, mai mult de o finanțare nerambursabilă de la aceeași autoritate finanțatoare, nivelul finanțării nu poate depăși o treime din totalul fondurilor publice alocate programelor aprobate anual în bugetul autorității finanțatoare respective.

(3) În vederea participării la o procedură de selecție, solicitanții sunt obligați să prezinte autorității finanțatoare o declarație pe propria răspundere care să dovedească încadrarea în prevederile alin. (1) și (2) .

(4) Pentru proiectele multianuale, declarația prevăzută la alin. (3) se depune o singură dată, la încheierea acordului-cadru de finanțare multianuală, și rămâne valabilă pe întreaga durată a acestuia.

Articolul 13

Cheltuielile eligibile vor putea fi plătite în baza unui contract de finanțare nerambursabilă numai în măsura în care sunt justificate și oportune și au fost contractate în anul bugetar în care se desfășoară contractul sau, în cazul finanțărilor multianuale, în perioada de derulare a acordului-cadru de finanțare multianuală.

Articolul 13¹

(1) Autoritatea finanțatoare poate acorda finanțări nerambursabile cu caracter multianual pentru proiecte a căror perioadă de implementare excedează un an bugetar.

(2) Acordul-cadru de finanțare multianuală se încheie pentru o perioadă de maximum 4 ani și stabilește cuantumul total al finanțării, obiectivele generale, perioada de derulare și condițiile de monitorizare a proiectului.

(3) Selecția proiectelor multianuale se realizează prin aplicarea procedurii de selecție publică de proiecte prevăzute de prezenta lege, o singură dată, la momentul acordării acordului-cadru de finanțare multianuală.

(4) Finanțarea nerambursabilă cu caracter multianual se aprobă de autoritatea finanțatoare pentru întreaga perioadă de desfășurare și se alocă anual, pe baza acordului-cadru de finanțare multianuală și a contractelor anuale subsecvente.

(5) Beneficiarii contractelor multianuale sunt obligați să depună la autoritatea finanțatoare, până la 31 ianuarie a fiecărui an, raportul de progres și raportul financiar pentru anul anterior. Continuarea finanțării în anii următori se face numai pe baza aprobării rapoartelor și a existenței creditelor bugetare corespunzătoare.

(6) Acordarea finanțărilor multianuale se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 14

(1) Numărul de participanți la procedura de selecție de proiecte nu este limitat.

(2) Autoritatea finanțatoare trebuie să repete procedura de selecție de proiecte în cazul în care există un singur participant.

(3) În cazul în care în urma repetării procedurii numai un participant a depus propunerea de proiect, autoritatea finanțatoare are dreptul de a atribui contractul de finanțare nerambursabilă acestuia, în condițiile legii.

Secțiunea a 2-a — Transparență și publicitate

Articolul 15

(1) Autoritățile finanțatoare stabilesc un program anual propriu pentru acordarea de finanțări nerambursabile, în condițiile prezentei legi, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, în cel mult 30 de zile de la aprobarea bugetului propriu al autorității finanțatoare.

(2) Programul anual poate cuprinde una sau mai multe sesiuni de selecție a proiectelor.

(3) Publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, a programului anual pentru acordarea de finanțări nerambursabile nu creează autorității finanțatoare obligația de a efectua respectiva procedură de selecție.

Articolul 16

(1) Autoritatea finanțatoare are obligația de a face cunoscută în mod public intenția de a atribui contracte de finanțare. Anunțul de participare se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, într-un cotidian central și pe site-ul autorității finanțatoare de interes general sau regional, respectiv în cel puțin două cotidiene locale și pe site-ul autorității finanțatoare locale.

(2) În scopul asigurării unei transparențe maxime, autoritatea finanțatoare va face cunoscut anunțul de participare și prin alte mijloace de informare locale, naționale sau internaționale, după caz. Anunțul de participare trebuie să menționeze numărul și data apariției Monitorului Oficial al României, Partea a VI-a, în conformitate cu prevederile alin. (1) , și nu va cuprinde decât informațiile publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a.

Articolul 17

Autoritatea finanțatoare de interes general sau regional are obligația de a transmite spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, un anunț de atribuire a contractului de finanțare nerambursabilă, nu mai târziu de 30 de zile de la data încheierii contractului.

Articolul 18

(1) La finalul exercițiului bugetar, autoritatea finanțatoare are obligația întocmirii unui raport cu privire la contractele de finanțare nerambursabilă încheiate în cursul anului fiscal, care va cuprinde programele finanțate, beneficiarii și rezultatele contractului.

(2) Raportul va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, precum și pe site-ul propriu al autorității finanțatoare de interes general sau regional.

Articolul 19

(1) Regia Autonomă "Monitorul Oficial" are obligația de a publica în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, anunțurile și raportul prevăzute la art. 15-18 , în termen de cel mult 12 zile de la data înregistrării acestora.

(2) În cazul în care, din motive de urgență, autoritatea finanțatoare accelerează aplicarea procedurii de selecție publică de proiecte potrivit prevederilor art. 20 alin. (2) , Regia Autonomă "Monitorul Oficial" are obligația de a publica anunțul de participare în termen de cel mult 5 zile de la data înregistrării acestuia.

Secțiunea a 3-a — Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte

Articolul 20

(1) Autoritatea finanțatoare are obligația de a stabili și de a include în anunțul de participare data limită pentru depunerea propunerilor. Aceasta nu trebuie să fie mai devreme de 30 de zile de la data publicării anunțului de participare.

(2) În cazul în care, din motive de urgență, respectarea termenului prevăzut la alin. (1) ar cauza prejudicii autorității finanțatoare, aceasta are dreptul de a accelera aplicarea procedurii de selecție de proiecte prin reducerea numărului de zile, dar nu la mai puțin de 15 zile.

(3) În cazul prevăzut la alin. (2) , autoritatea finanțatoare are obligația de a include în anunțul de participare motivele reducerii termenului prevăzut la alin. (1) .

(4) Autoritatea finanțatoare are dreptul de a prelungi termenul de depunere a propunerilor de proiect, cu condiția comunicării în scris a noii date limită de depunere a propunerilor de proiect, cu cel puțin 6 zile înainte de expirarea termenului inițial, către toți solicitanții care au primit, în condițiile prezentei legi, un exemplar al documentației pentru elaborarea și prezentarea proiectului.

Secțiunea a 4-a — Eligibilitate, înregistrare, capacitate tehnică și capacitate financiară

Articolul 21

(1) Este exclus dintr-o procedură pentru atribuirea contractului de finanțare nerambursabilă, respectiv nu este eligibil solicitantul care se află în oricare dintre următoarele situații:

a) nu și-a îndeplinit obligațiile de plată exigibile a impozitelor și taxelor către stat, precum și a contribuției pentru asigurările sociale de stat;

b) furnizează informații false în documentele prezentate;

c) a comis o gravă greșeală în materie profesională sau nu și-a îndeplinit obligațiile asumate printr-un alt contract de finanțare nerambursabilă, în măsura în care autoritatea finanțatoare poate aduce ca dovadă mijloace probante în acest sens;

d) face obiectul unei proceduri de dizolvare sau de lichidare ori se află deja în stare de dizolvare sau de lichidare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

e) nu prezintă declarația menționată la art. 12 alin. (3) .

(2) Autoritatea finanțatoare are dreptul de a cere solicitanților prezentarea de documente care dovedesc eligibilitatea în sensul prevederilor alin. (1) , precum și documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau de înregistrare/ atestare ori apartenență din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din România.

(3) În cazul solicitanților persoane fizice având cetățenia străină sau persoane juridice străine fără scop patrimonial, autoritatea finanțatoare are obligația de a lua în considerare documentele considerate ca fiind suficiente pentru dovedirea eligibilității în țara în care solicitantul este rezident.

(4) Dispozițiile privind capacitatea tehnică și economico-financiară, prevăzute la art. 32 și 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2001 privind achizițiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 11 mai 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 212/2002 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

Secțiunea a 5-a — Documentația pentru elaborarea și prezentarea propunerii de proiect

Articolul 22

(1) Autoritatea finanțatoare are obligația de a asigura întocmirea documentației pentru elaborarea și prezentarea propunerii de proiect, care trebuie să cuprindă cel puțin:

a) informații generale privind autoritatea finanțatoare;

b) cerințele minime de calificare solicitate de autoritatea finanțatoare și documentele care urmează să fie prezentate de solicitant pentru îndeplinirea cerințelor respective;

c) termenii de referință;

d) instrucțiuni privind datele limită care trebuie respectate și formalitățile care trebuie îndeplinite;

e) instrucțiuni privind modul de elaborare și de prezentare a propunerii tehnice și financiare;

f) informații privind criteriile aplicate pentru atribuirea contractului de finanțare nerambursabilă.

(2) Termenii de referință conțin caracteristici ale proiectului referitoare la scopul, obiectivele specifice, activitățile care urmează a fi desfășurate, criteriile de evaluare a rezultatelor.

Articolul 23

(1) Orice persoană fizică sau persoană juridică fără scop patrimonial care a obținut, în condițiile prezentei legi, un exemplar al documentației pentru elaborarea și prezentarea propunerii de proiect are dreptul de a solicita și de a primi clarificări din partea autorității finanțatoare.

(2) Autoritatea finanțatoare are obligația de a transmite răspuns la orice solicitare de clarificări, dar numai la acele solicitări primite cu cel puțin 6 zile înainte de data limită pentru depunerea propunerilor de proiect.

(3) Autoritatea finanțatoare are obligația de a transmite răspunsul la solicitările de clarificări cu cel puțin 4 zile înainte de data limită pentru depunerea propunerilor de proiect.

(4) Autoritatea finanțatoare are dreptul de a completa din proprie inițiativă, în vederea clarificării, documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei și este obligată să comunice în scris tuturor solicitanților orice astfel de completare. Transmiterea comunicării trebuie să respecte intervalul de timp prevăzut la alin. (3) .

Secțiunea a 6-a — Elaborarea, prezentarea și evaluarea propunerii de proiect

Articolul 24

(1) Solicitantul are obligația de a elabora propunerea de proiect, în conformitate cu prevederile documentației pentru elaborarea și prezentarea proiectului.

(2) Propunerea tehnică se elaborează în concordanță cu cerințele cuprinse în termenii de referință, în așa fel încât să asigure furnizarea tuturor informațiilor necesare pentru evaluarea tehnică.

(3) Propunerea financiară se elaborează în așa fel încât să asigure furnizarea tuturor informațiilor necesare în vederea evaluării financiare.

Articolul 25

(1) Propunerea de proiect are caracter ferm și obligatoriu din punct de vedere al conținutului și trebuie să fie semnată, pe propria răspundere, de către solicitant sau de către o persoană împuternicită legal de acesta. Bugetul rămâne ferm pe toată durata de îndeplinire a contractului de finanțare nerambursabilă.

(2) Solicitantul are obligația de a exprima prețul în lei din propunerea financiară.

Articolul 26

Depunerea, modificarea sau retragerea propunerii de proiect se face cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 42 , 43, 45 și art. 48-50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2001 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 212/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 27

Autoritatea finanțatoare are obligația de a constitui, pentru atribuirea fiecărui contract de finanțare nerambursabilă, o comisie de evaluare, în condițiile art. 51 alin. (1) și (2), art. 53 și 54 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2001 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 212/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 28

Evaluarea propunerilor de proiect se face cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor cap. VI secțiunea a 4-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2001 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 212/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

Secțiunea a 7-a — Criterii pentru atribuirea contractului de finanțare nerambursabilă

Articolul 29

(1) Criteriile de selecție pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă trebuie să facă posibilă evaluarea, pe baze competitive și concurențiale, a capacității solicitanților de a finaliza activitatea propusă pentru finanțare.

(2) Criteriile de atribuire a contractului de finanțare nerambursabilă trebuie să facă posibilă evaluarea calității propunerilor și a specificațiilor tehnice și financiare, urmând să fie publicate în anunțul de participare.

Articolul 30

Autoritatea finanțatoare are obligația să precizeze în anunțul de participare și în documentația pentru elaborarea și prezentarea propunerii de proiect criteriile pe baza cărora se atribuie contractul și care, odată stabilite, nu pot fi schimbate pe toată durata de aplicare a procedurii de atribuire a contractului de finanțare nerambursabilă.

Articolul 31

(1) Proiectul sau proiectele stabilite ca fiind câștigătoare sunt acelea care întrunesc punctajul cel mai mare, rezultat din aplicarea unui algoritm de calcul, fiind cele mai avantajoase din punct de vedere tehnico-financiar.

(2) Algoritmul de calcul prevăzut la alin. (1) se stabilește prin luarea în considerare, alături de buget, a unor variate criterii de evaluare a propunerii, în funcție de specificul fiecărui contract de finanțare nerambursabilă. Aceste criterii trebuie să fie definite clar de fiecare autoritate finanțatoare, prin elaborarea unor norme specifice care să aibă legătură concretă cu specificul contractului și care, după ce au fost stabilite, să nu poată fi schimbate pe toată durata de aplicare a procedurii pentru atribuirea contractului de finanțare nerambursabilă.

(3) Autoritatea finanțatoare este obligată să precizeze în documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei criteriile de evaluare a propunerii de proiect prevăzute la alin. (2) , în ordinea importanței lor pentru evaluarea propunerii, precum și algoritmul de calcul detaliat care va fi aplicat.

Secțiunea a 8-a — Forme de comunicare

Articolul 32

(1) Orice comunicare, solicitare, informare, notificare și altele asemenea prevăzute în prezenta lege trebuie să se transmită sub formă de document scris.

(2) Orice document scris trebuie înregistrat în momentul transmiterii și al primirii.

(3) Orice document scris trebuie confirmat de primire, cu excepția documentelor care confirmă primirea.

(4) Documentele scrise pot fi transmise prin una dintre următoarele forme:

a) scrisoare prin poștă;

b) telegramă;

c) telex;

d) telefax;

e) electronică.

Articolul 33

(1) Autoritatea finanțatoare sau, după caz, solicitantul care a transmis documentele prin una dintre formele prevăzute la art. 32 alin. (4) lit. b)-d) are obligația de a transmite documentele respective în cel mult 24 de ore și sub formă de scrisoare prin poștă.

(2) În cazul în care documentele scrise se transmit în formă electronică, acestora le sunt aplicabile prevederile legale referitoare la semnătura electronică, astfel încât să îndeplinească condițiile de probă și de validitate ale unui act juridic.

Articolul 34

Autoritatea finanțatoare are obligația de a nu face nici o discriminare între solicitanți din punctul de vedere al formei în care aceștia transmit sau primesc documente, decizii sau alte comunicări.

Secțiunea a 9-a — Anularea aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de finanțare nerambursabilă

Articolul 35

Autoritatea finanțatoare are dreptul de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de finanțare nerambursabilă în condițiile prevăzute la cap. VI secțiunea a 7-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2001 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 212/2002 , cu modificările și completările ulterioare.