Articolul 12 din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 3 august 2018, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La alineatul (1), literele c) - e) se modifică și vor avea următorul cuprins:c) aviz/acord specific sanitar-veterinar; d) aviz de mediu/acord de mediu/punctul de vedere/actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului, cu excepția beneficiarilor prevăzuți la art. 4 alin. (1) lit. b); e) aviz/acord specific emis de direcția de sănătate publică județeană;

2. După alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1¹), cu următorul cuprins:(1¹) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul beneficiarilor care nu au obținut documentele prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), dar au demarat procedura de obținere a acestora, încheierea contractelor de finanțare se face cu clauză suspensivă care prevede o perioadă de maximum 12 luni pentru prezentarea documentelor.