(1) Pentru constituirea consiliului, la nivelul structurilor prevăzute la art. 62 alin. (1) , prin act administrativ al persoanei prevăzute la art. 59 alin. (2) sunt nominalizați 3 membri, dintre polițiștii care fac parte din colectiv, și un secretar, din cadrul structurii de resurse umane. Consiliul se numește pentru fiecare caz în parte și are în componență 3 membri titulari, dintre care unul este desemnat președinte, și un secretar.

(2) În cazuri obiective se poate dispune înlocuirea unuia sau a unor membri ai consiliului cu alți membri din cadrul colectivului.

(3) Desemnarea membrilor consiliului se realizează cu îndeplinirea următoarelor criterii:

a) unul dintre membri să aibă specialitatea polițistului cercetat;

b) cel puțin unul dintre membri să fie absolvent cu diplomă de licență în științe militare, informații și ordine publică sau în științe juridice;

c) de regulă, să fie asigurată participarea echitabilă a membrilor colectivului, prin raportare la numărul de desemnări anterioare.

(3¹) Condițiile prevăzute la alin. (3) lit. a) și b) pot fi îndeplinite cumulativ de același membru.

(4) Nu pot fi nominalizați membri ai consiliului polițiștii care au calitatea de consilier juridic, aflați în situația de a aviza ulterior actul administrativ de sancționare.