(1) Polițistul care are calitatea de gestionar răspunde material în mod integral pentru pagubele produse de acesta în propria gestiune sau:

a) când, potrivit dispozițiilor legale, atribuțiile au fost exercitate de un delegat al acestuia sau de o comisie și se constată o pagubă, dacă nu se face dovada că aceasta s-a produs în absența gestionarului;

b) când a primit bunuri în cantități mai mici decât cele înscrise în documentele însoțitoare sau cu vicii aparente, fără să fi întocmit proces-verbal de constatare;

c) când nu a solicitat, în scris, asistență tehnică de specialitate la primirea, transportul, depozitarea, inventarierea și distribuirea bunurilor materiale și a altor valori, deși aceasta era necesară.

(2) Polițistul care, fără a fi numit sau încadrat pe o funcție de gestionar, îndeplinește în fapt, cumulativ, cele 3 atribute ale gestionarilor, respectiv de primire, păstrare și eliberare de bunuri materiale, mijloace bănești sau alte valori, întâmplător sau pe baza unei însărcinări speciale, este considerat gestionar și răspunde material ca acesta.

(3) Șeful unității răspunde material în mod integral, în locul gestionarului, când:

a) nu a asigurat gestionarului, la solicitarea în scris a acestuia, în cazurile prevăzute de lege, asistență tehnică de specialitate la primirea, transportul, depozitarea, inventarierea și distribuirea bunurilor materiale și a altor valori;

b) nu a luat măsurile necesare pentru remedierea deficiențelor sesizate în scris de către gestionar;

c) s-a substituit gestionarului în exercitarea atribuțiilor acestora;

d) nu a luat măsuri de siguranță necesare pentru păstrarea în bune condiții a bunurilor materiale și a altor valori.