(1) Limitele de vârstă în gradul profesional până la care polițiștii pot fi menținuți în serviciu sunt vârstele standard de pensionare pentru limită de vârstă prevăzute de legislația de asigurări sociale și pensii care reglementează sistemul public de pensii pentru instituțiile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale.

(2) Chestorii de poliție, chestorii principali de poliție, chestorii șefi de poliție și chestorii generali de poliție sunt menținuți în serviciu după împlinirea vârstei standard de pensionare până la vârsta de 60 de ani sau încetează raporturile de serviciu, la cerere, în condițiile prevederilor legale în vigoare.

(3) După împlinirea vârstei de 60 de ani, polițiștii prevăzuți la alin. (2) pot fi menținuți în serviciu până la împlinirea vârstei de 62 de ani, la cerere, dacă starea de sănătate le permite rezolvarea în foarte bune condiții a atribuțiilor ce le revin, cu aprobarea anuală a ministrului afacerilor interne.

(4) În raport cu nevoile de încadrare, polițiștii, alții decât cei prevăzuți la alin. (2) , pot fi menținuți în serviciu după împlinirea vârstei standard de pensionare până la vârsta de 60 de ani, după cum urmează:

a) cu aprobarea anuală a ministrului afacerilor interne, pentru ofițerii de poliție;

b) cu aprobarea anuală a inspectorilor generali/similari, pentru agenții de poliție.