(1) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi polițiștilor aflați în funcție nu le sunt aplicabile dispozițiile acesteia privind condițiile de studii și stagiu în grad, cu excepția cazurilor în care aceștia fac obiectul unei avansări sau promovări.

(2) La aceeași dată polițiștilor absolvenți cu diplomă ai Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" a Ministerului Afacerilor Interne sau ai altor instituții de învățământ superior acreditate le vor fi acordate grade profesionale în condițiile stabilite prin prezenta lege.

(3) Polițiștii vor depune jurământul de credință. Refuzul depunerii jurământului de credința atrage destituirea din poliție, acesta fiind consemnat prin încheierea unui procesverbal, semnat de persoanele prevăzute la art. 23 alin. (1) .