(1) În cazul în care se constată existența unei disfuncționalități majore în aprovizionare în România, autoritatea competentă solicită imediat Comisiei Europene punerea în circulație totală sau parțială a stocurilor minime.
(2) Punerea în circulație prevăzută la alin. (1) este aplicată după autorizarea acesteia de către Comisia Europeană.
(3) În cazul unor situații de urgență deosebită sau pentru a face față unor crize locale, Guvernul poate decide, prin hotărâre ca, temporar, să fie păstrate cantități de stocuri deținute mai mici decât cele minime obligatorii, la propunerea autorității competente.
(4) Autoritatea competentă informează cu operativitate Comisia Europeană cu privire la orice retragere din stocurile minime, cauzată de situațiile prevăzute la alin. (3) .
(5) Stocurile minime retrase conform alin. (3) vor fi reconstituite la nivelul minim stabilit potrivit prevederilor art. 3 , în termenul stabilit și comunicat de Comisia Europeană.
(6) Măsurile organizatorice și planurile de urgență necesare punerii în aplicare a alin. (1)-(5) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității competente, în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.