(1) Secretarul general îndeplinește următoarele atribuții principale:

a) elaborează și fundamentează strategii pentru dezvoltarea și consolidarea capacității administrative a Curții Constituționale, precum și pentru planificarea și utilizarea resurselor disponibile, pe care le supune spre aprobare președintelui sau Plenului Curții Constituționale, după caz, potrivit regulamentului intern;

b) fundamentează și elaborează propuneri pentru bugetul anual al Curții Constituționale, pe care le înaintează președintelui Curții Constituționale, și execută bugetul acesteia;

c) urmărește proiectarea și realizarea investițiilor din cadrul Curții Constituționale, în baza bugetului aprobat;

d) monitorizează elaborarea raportărilor periodice prevăzute de reglementările în vigoare în sarcina Curții Constituționale și dispune măsuri pentru realizarea lor conform normelor specifice;

e) îndeplinește alte atribuții specifice stabilite prin acte normative, hotărârile și regulamentele Plenului Curții Constituționale și ordinele președintelui Curții Constituționale.

(2) În îndeplinirea atribuțiilor sale, secretarul general emite dispoziții și rezoluții scrise.