(1) Personalul din cadrul structurilor de specialitate este numit de către secretarul general sau de președintele Curții Constituționale, după caz, pe bază de concurs, și se bucură de stabilitate în funcție. Rezultatul concursului sau examenului se aduce la cunoștință candidaților, prin afișare pe pagina de internet a Curții Constituționale, în termen de 5 zile de la susținerea ultimei probe. Candidatul nemulțumit de rezultatul concursului sau al examenului se poate adresa cu contestație, la secretarul general, în termen de 5 zile de la afișarea rezultatelor și, ulterior, îl poate contesta la instanța de contencios administrativ și fiscal competentă, potrivit legii. Pe baza rezultatelor definitive, secretarul general emite ordinul de numire în funcție a candidatului declarat „admis“.

(2) Normele de organizare și desfășurare ale concursului și procedura de soluționare a contestațiilor se aprobă de către Plenul Curții Constituționale, la propunerea președintelui Curții Constituționale.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , președintele Curții Constituționale numește și eliberează din funcție personalul încadrat la Cancelarie, precum și personalul încadrat la cabinetele judecătorilor, la propunerea judecătorului, pe durata mandatului acestora. Posturile din cadrul cabinetelor judecătorilor, respectiv al Cancelariei președintelui Curții Constituționale pot fi ocupate și prin detașare sau, după caz, delegare, la solicitarea judecătorului sau a președintelui Curții Constituționale, după caz, în condițiile legii. Detașarea unor funcționari publici sau a unor funcționari publici cu statut special se realizează cu acordul acestora, cu aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare.

(4) Activitatea desfășurată în cadrul cabinetelor judecătorilor, respectiv al Cancelariei președintelui Curții Constituționale se consideră vechime în muncă și în specialitate, precum și vechime în funcția și/sau în gradul profesional al funcției deținute, după caz.