LexistoriaDreptul la drept.

Numirea, evaluarea și promovarea magistraților-asistenți ai Curții Constituționale

Azi

Legea 361/2023 · 13 articole

Articolul 10

(1) Magistrații-asistenți cu funcții de conducere și de execuție îndeplinesc atribuțiile prevăzute de legea organică a Curții Constituționale, precum și alte atribuții stabilite prin regulamentele interne de Plenul Curții Constituționale sau de președintele acesteia.

(2) Actele administrative prevăzute de lege privind cariera magistraților-asistenți se emit de președintele Curții Constituționale.

Articolul 11

Magistrații-asistenți sunt încadrați pe 3 grade, după cum urmează:

a) magistrat-asistent gradul III - la numirea în funcție;

b) magistrat-asistent gradul II - cu vechime în funcția de magistrat-asistent de minimum 3 ani;

c) magistrat-asistent gradul I - cu o vechime în funcția de magistrat-asistent gradul II de minimum 3 ani.

Articolul 12

(1) Magistrații-asistenți gradul III sunt numiți în funcție de președintele Curții Constituționale, pe bază de concurs.

(2) Poate fi numită ca magistrat-asistent gradul III persoana care îndeplinește următoarele condiții:

a) are cetățenia română, domiciliul în România și capacitate deplină de exercițiu;

b) cunoaște limba română;

c) este licențiată în drept;

d) nu are antecedente penale, nu are cazier fiscal;

e) nu a fost destituită sau eliberată din motive imputabile dintr-o funcție publică în ultimii 5 ani;

f) este aptă din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției;

g) are o vechime de cel puțin 5 ani în funcții de specialitate juridică sau în funcții didactice din învățământul juridic superior.

(3) Dovada îndeplinirii condiției prevăzute la alin. (2) lit. f) se face în baza unui certificat medical și a unui aviz psihologic emise de către unități sanitare și cabinete psihologice acreditate potrivit legii și cu care Curtea Constituțională are încheiate contracte de colaborare și servicii.

(4) Condițiile de vechime prevăzute de lege trebuie să fie îndeplinite la data expirării perioadei de depunere a cererilor de înscriere, inclusiv.

Articolul 13

(1) Concursul pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent gradul III constă în următoarele etape succesive:

a) depunerea și verificarea dosarelor de concurs;

b) probă scrisă de verificare a cunoștințelor;

c) probă orală, sub formă de interviu pe teme de specialitate.

(2) La elaborarea subiectelor pentru probele prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) va fi avută în vedere și jurisprudența Curții Constituționale, precum și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, după caz.

(3) Pentru promovarea probelor prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) , candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7.

(4) Candidații pot formula contestații la barem și contestații cu privire la rezultatele fiecărei etape.

(5) Plenul Curții Constituționale validează rezultatele concursului pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent gradul III, în baza raportului întocmit de comisia de concurs. Persoanele nemulțumite de rezultatul validării îl pot contesta la instanța de contencios administrativ și fiscal competentă, potrivit legii.

(6) După validarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent gradul III, președintele Curții Constituționale numește în funcția de magistrat-asistent gradul III candidații declarați admiși la concurs.

Articolul 14

(1) Data, locul, modul de desfășurare a concursului de ocupare a posturilor de magistrat-asistent gradul III, calendarul de desfășurare, cererea tipizată de înscriere, precum și lista posturilor scoase la concurs, tematica și bibliografia de concurs se stabilesc de către Plenul Curții Constituționale, la propunerea președintelui Curții Constituționale. Pentru posturile vacante de magistrat-asistent din alte structuri de specialitate ale Curții Constituționale, tematica și bibliografia de concurs se stabilesc în funcție de specificul activității compartimentului și de atribuțiile specifice postului scos la concurs.

(2) Datele și informațiile prevăzute la alin. (1) se publică pe pagina de internet a Curții Constituționale cu cel puțin 60 de zile înainte de data stabilită pentru concurs.

Articolul 15

(1) În vederea desfășurării concursului pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent gradul III se constituie o comisie de concurs și o comisie de soluționare a contestațiilor, numite prin hotărâre a Plenului Curții Constituționale, la propunerea președintelui Curții Constituționale. Fiecare comisie este prezidată de câte un președinte, ales prin vot dintre membrii comisiei.

(2) Nu vor fi numite în comisii persoanele care au soțul sau soția, rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv în rândul candidaților. Membrii comisiei vor completa declarații în acest sens.

(3) Dacă incompatibilitatea prevăzută la alin. (2) se ivește ulterior desemnării membrilor comisiilor, membrul în cauză are obligația să se retragă și să comunice de îndată această situație președintelui comisiei de concurs sau, după caz, președintelui comisiei de soluționare a contestațiilor, în vederea înlocuirii sale.

(4) Procedura de desfășurare a concursului și de soluționare a contestațiilor, precum și atribuțiile comisiilor se stabilesc prin regulament, aprobat de către Plenul Curții Constituționale, la propunerea președintelui Curții Constituționale.

Articolul 16

(1) Evaluarea profesională a magistraților-asistenți are ca obiectiv stabilirea nivelului de competență profesională al acestora și vizează îmbunătățirea performanțelor profesionale și creșterea eficienței activității Curții Constituționale.

(2) Evaluarea profesională individuală a magistraților-asistenți presupune analiza și notarea criteriilor și indicatorilor de evaluare a performanțelor profesionale ale acestora care privesc, în principal, calitatea activității, eficiența, integritatea și conduita în relațiile de muncă, iar în cazul magistraților-asistenți numiți în funcții de conducere, și modul de îndeplinire a atribuțiilor manageriale.

(3) În raport cu vechimea în funcția de magistrat-asistent, evaluarea se realizează după cum urmează:

a) în fiecare an, pentru magistrații-asistenți cu vechime de până la 3 ani inclusiv;

b) o dată la 2 ani, pentru magistrații-asistenți cu vechime de peste 3 ani.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (3) , evaluarea profesională individuală a magistraților-asistenți numiți în funcții de conducere, cu excepția celor de la Cancelaria președintelui Curții Constituționale, se face anual.

(5) Evaluarea profesională individuală a magistraților-asistenți, precum și a celor numiți în funcții de conducere se face de o comisie de evaluare numită de Plenul Curții Constituționale, la propunerea președintelui Curții Constituționale. Magistrații-asistenți nemulțumiți de evaluare o pot contesta la Plenul Curții Constituționale și, ulterior, la instanța de contencios administrativ și fiscal competentă, potrivit legii. Metodologia de evaluare a activității profesionale individuale, precum și cea de contestare a calificativelor acordate magistraților-asistenți se aprobă de către Plenul Curții Constituționale, la propunerea președintelui Curții Constituționale.

(6) Magistratul-asistent a cărui activitate, cu ocazia evaluării profesionale individuale, a fost notată cu calificativul „nesatisfăcător“ sau „satisfăcător“ nu poate fi promovat în grad sau într-o funcție de conducere în anul imediat următor. În situația în care magistratul-asistent cu funcție de conducere sau magistratul-asistent a fost notat la două evaluări consecutive cu calificativul „nesatisfăcător“, președintele Curții Constituționale îi propune trecerea într-o funcție de execuție, respectiv într-un grad inferior, după caz, în limita posturilor vacante. Dacă nu există posturi vacante ori propunerea nu este acceptată, se procedează la eliberarea din funcție a acestuia pe motivul necorespunderii profesionale.

Articolul 17

(1) Promovarea magistraților-asistenți în gradul imediat următor se face de către președintele Curții Constituționale.

(2) Poate fi promovat în gradul imediat următor magistratul-asistent care:

a) îndeplinește condițiile de vechime prevăzute la art. 11 lit. b) și c) , după caz;

b) a obținut cel puțin calificativul „bine“ la ultima evaluare;

c) nu a fost sancționat disciplinar în ultimii 3 ani de activitate, cu excepția cazului în care a intervenit radierea sancțiunii disciplinare.

Articolul 18

(1) Funcțiile de conducere de prim-magistrat-asistent sau magistrat-asistent-șef pot fi ocupate de magistrații-asistenți ai Curții Constituționale care îndeplinesc următoarele condiții:

a) au o vechime în funcția de magistrat-asistent de cel puțin 5 ani;

b) au obținut calificativul „foarte bine“ la ultima evaluare;

c) nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani, cu excepția cazului în care a intervenit radierea sancțiunii disciplinare.

(2) Prevederile alin. (1) lit. a) nu se aplică magistraților-asistenți numiți în funcții de conducere la Cancelaria președintelui Curții Constituționale.

Articolul 19

(1) Concursul pentru ocuparea funcției de prim-magistrat-asistent, respectiv pentru ocuparea funcției de magistrat-asistent-șef presupune parcurgerea următoarelor etape succesive:

a) depunerea și verificarea dosarelor de concurs;

b) proba orală, constând în: prezentarea de către candidați a unui proiect referitor la exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere pentru care candidează în vederea verificării aptitudinilor manageriale, de relaționare și de comunicare ale acestora, interpretarea unui text juridic la prima vedere, precum și analizarea argumentativă a unei spețe vizând o sesizare de neconstituționalitate.

(2) Pentru promovarea probei prevăzute la alin. (1) lit. b) , candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7. Este declarat admis candidatul care a obținut cel mai mare punctaj.

(3) Rezultatele finale ale concursului sunt validate de către Plenul Curții Constituționale și se publică pe pagina de internet a Curții Constituționale. Persoana nemulțumită de rezultatul final al concursului îl poate contesta la instanța de contencios administrativ și fiscal competentă, potrivit legii.

(4) Numirea în funcțiile de conducere de prim-magistrat-asistent și magistrat-asistent-șef se face prin concurs sau examen, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii în condițiile prezentului articol.

(5) Prevederile alin. (1)-(4) nu se aplică magistraților-asistenți numiți la Cancelaria președintelui Curții Constituționale.

Articolul 20

(1) Data și locul desfășurării concursului prevăzut la art. 19 se aprobă de Plenul Curții Constituționale, la propunerea președintelui Curții Constituționale.

(2) Datele prevăzute la alin. (1) se publică pe pagina de internet a Curții Constituționale cu cel puțin 45 de zile înainte de data desfășurării concursului.

Articolul 21

(1) În vederea desfășurării concursului prevăzut la art. 19 se constituie o comisie de concurs, prezidată de câte un președinte ales prin vot dintre membrii comisiei.

(2) Prevederile art. 15 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 22

(1) În cadrul probei prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. b) , comisia va evalua, în esență, capacitatea de organizare, rapiditatea în luarea deciziilor, rezistența la stres, autoperfecționarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie și planificare pe termen scurt, mediu, lung, inițiativă, capacitatea de adaptare rapidă, capacitatea de relaționare și comunicare.

(2) Rezultatele probei prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. b) pot fi contestate în fața Plenului Curții Constituționale.

(3) Procedura de desfășurare a concursului și de soluționare a contestațiilor se stabilesc prin regulament de către Plenul Curții Constituționale, la propunerea președintelui Curții Constituționale.