LexistoriaDreptul la drept.

Drepturi și îndatoriri

Azi

Legea 361/2023 · 7 articole

Articolul 55

(1) Personalul auxiliar de specialitate este asimilat, ca rang și salarizare, personalului auxiliar de specialitate de la Înalta Curte de Casație și Justiție, beneficiind în mod corespunzător de drepturile acestuia, astfel cum sunt acestea reglementate prin Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi.

(2) Personalul auxiliar de specialitate are dreptul la un concediu anual de odihnă, stabilit potrivit regulamentului privind concediile judecătorilor și ale personalului Curții Constituționale, și la alte concedii, potrivit legii.

(3) Prevederile art. 29 alin. (2) și art. 30 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 56

Personalul auxiliar de specialitate are obligația să își îndeplinească atribuțiile cu profesionalism, imparțialitate și celeritate, în conformitate cu legea, și să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului justiției.

Articolul 57

(1) Funcția de grefier este incompatibilă cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice.

(2) Grefierilor le este interzis:

a) să desfășoare activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse;

b) să desfășoare activități de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură;

c) să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, de administrare ori de control la societăți civile, societăți reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, inclusiv la bănci sau la alte instituții de credit, societăți de asigurare ori financiare, companii naționale, societăți naționale sau regii autonome;

d) să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2) lit. c) , grefierii pot fi acționari sau asociați ca urmare a legii privind privatizarea în masă.

Articolul 58

(1) Personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.

(2) Personalului auxiliar de specialitate nu îi este permis să comenteze sau să justifice în presă ori în emisiuni audiovizuale hotărârile sau soluțiile date în dosarele despre care a luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Articolul 59

Personalul auxiliar de specialitate este obligat să respecte programul de lucru și să rezolve lucrările în termenele stabilite.

Articolul 60

Personalul auxiliar de specialitate este obligat să aibă, în timpul ședințelor de judecată, ținuta vestimentară corespunzătoare. Prevederile art. 33 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 61

(1) Personalul auxiliar de specialitate este obligat să prezinte, în condițiile și la termenele prevăzute de lege, declarația de avere și declarația de interese.

(2) Prevederile art. 35-37 se aplică în mod corespunzător și personalului auxiliar de specialitate.