(1) În urma sesizărilor primite, din oficiu sau în urma autosesizării în temeiul art. 27 lit. e) , precum și în situația existenței unor indicii temeinice privind sustragerea unui operator sau furnizor de la obligațiile ce îi revin în temeiul prezentei legi ori încălcarea de către un auditor, echipă CSIRT sau furnizor de formare autorizat a obligațiilor ce le revin în temeiul prezentei legi, personalul de control poate să efectueze acțiuni de control, în cadrul cărora poate să solicite, menționând temeiul legal și scopul solicitării, documentele necesare pentru efectuarea controlului, să ridice copii de pe registre ori alte acte sau documente, în condițiile legii, inclusiv prevederilor referitoare la păstrarea confidențialității tuturor documentelor și informațiilor primite.

(2) În cadrul acțiunilor de control, personalul de control poate să solicite și să primească, la fața locului sau la termenul solicitat, informațiile necesare pentru efectuarea controlului și poate stabili termene până la care aceste informații să îi fie furnizate, în condițiile legii, inclusiv prevederilor referitoare la păstrarea confidențialității tuturor documentelor și informațiilor primite.

(3) Rezultatul acțiunilor de control va fi consemnat într-o notă de control.