(1) Prevederile Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea I - Rețele de transport sunt obligatorii și se aplică în amenajarea teritoriului județelor, municipiilor, orașelor sau comunelor, după caz.

(2) Delimitarea terenurilor, a culoarelor și a amplasamentelor necesare pentru rețele de transport se stabilește prin documentații de urbanism și/sau de amenajare a teritoriului și prin studii de fezabilitate, aprobate potrivit legii.

(3) Exproprierea pentru cauză de utilitate publică, ocuparea terenurilor și scoaterea din circuitul agricol și din circuitul silvic se fac potrivit legii.

(4) Pe terenurile rezervate dezvoltării rețelelor de transport stabilite prin documentațiile de amenajare a teritoriului, prevăzute la art. 1 , se interzice autorizarea executării construcțiilor definitive, fără avizul conform al organului de specialitate al administrației publice centrale, care stabilește politica în domeniul transporturilor.