(1) Prezenta lege stabilește cadrul organizatoric în scopul operaționalizării la nivel național a sistemului centralizat pentru determinarea statelor membre ale Uniunii Europene care dețin informații privind condamnările resortisanților țărilor terțe și ale apatrizilor, în aplicarea dispozițiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2019/816 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 de stabilire a unui sistem centralizat pentru determinarea statelor membre care dețin informații privind condamnările resortisanților țărilor terțe și ale apatrizilor (ECRIS-TCN), destinat să completeze sistemul european de informații cu privire la cazierele judiciare, și de modificare a Regulamentului (UE) 2018/1.726, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul ECRIS-TCN.

(2) Termenii și expresiile conținute de prezenta lege au sensul și înțelesul stabilite în Regulamentul ECRIS-TCN și în art. 3¹ din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare.