(1) Prin derogare de la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare, persoana care se adresează cu o cerere potrivit art. 11 și care este nemulțumită de răspunsul primit din partea Inspectoratului General al Poliției Române referitor la exercitarea drepturilor cu privire la prelucrarea de date cu caracter personal din sistemul central ECRIS-TCN se poate adresa Autorității de supraveghere sau poate contesta măsurile luate cu privire la persoana sa, în termen de 10 zile de la data comunicării, la Curtea de Apel București.
(2) Curtea de Apel București se pronunță, prin hotărâre motivată, în termen de 10 zile de la sesizarea formulată în condițiile alin. (1). Hotărârea instanței este definitivă.