(1) Instanța competentă pentru soluționarea cererilor privind exercitarea dreptului de vizitare prin deplasarea minorului în afara teritoriului României, formulate în aplicarea art. 21 din Convenție , este instanța de drept comun. Dispozițiile Legii nr. 134/2010, republicată , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
(2) Dispozițiile art. 4 se aplică în mod corespunzător.
(3) Instanța va putea încuviința exercitarea dreptului de vizitare prin deplasarea copilului în afara teritoriului României numai dacă din probele administrate rezultă că există garanții pentru a asigura înapoierea de bunăvoie a copilului în România. Instanța va putea obliga persoana fizică, instituția sau organismul interesat beneficiar al dreptului de vizitare la depunerea unei cauțiuni.
(4) În cazul în care exercitarea dreptului de vizită este condiționată de depunerea unei cauțiuni, instanța va dispune, în cuprinsul aceleiași hotărâri, cu privire la termenul în care trebuie depusă cauțiunea, precum și la momentul restituirii acesteia. Prevederile art. 1.057-1.064 din Legea nr. 134/2010, republicată , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
(5) Prin hotărâre se va dispune cu privire la suportarea cheltuielilor prilejuite de exercitarea dreptului de vizitare, în conformitate cu art. 26 alineatul final din Convenție .