(1) La cererea persoanei fizice, instituției sau organismului interesat ori a autorității centrale a statului solicitant, autoritatea centrală română va facilita acordarea asistenței judiciare gratuite de către un avocat. În acest scop, autoritatea centrală română va înainta de îndată întreaga documentație transmisă potrivit art. 3 decanului Baroului București.
(2) În temeiul art. 8¹ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008 , cu modificările și completările ulterioare, decanul baroului desemnează, în termen de 3 zile, prin decizie, pentru persoana cu reședința obișnuită în străinătate care a formulat cererea de înapoiere, obligatoriu, din oficiu, un avocat pentru sesizarea instanței, reprezentare și asistare în primă instanță, în căile de atac ordinare și extraordinare, și inițierea măsurilor de executare silită.
(3) Avocatul desemnat potrivit alin. (2) introduce cererea de chemare în judecată, având ca obiect înapoierea minorului, la instanța competentă, în termen de 7 zile de la data primirii înștiințării desemnării sale.
(4) Avocatul desemnat beneficiază, pentru fiecare etapă procesuală, de onorariul prevăzut în Protocolul dintre Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România privind stabilirea onorariilor avocaților în cadrul sistemului de ajutor public judiciar. ***) A se vedea Protocolul dintre Ministerul Justiției, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Uniunea Națională a Barourilor din România privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență judiciară și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență judiciară privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală, încheiat la data de 17.06.2022.
(5) În termen de 48 de ore de la data încetării mandatului avocatului desemnat potrivit alin. (2) , acesta va restitui autorității centrale române întreaga documentație înaintată potrivit alin. (1) .