(1) Cauzele având ca obiect soluționarea cererilor de înapoiere a unui copil aflat pe teritoriul României în condițiile art. 3 din Convenție se soluționează de urgență și cu precădere, cu citarea în termen scurt a părților.
(2) Participarea procurorului este obligatorie.
(3) Soluționarea cererii se va face în contradictoriu cu persoana despre care se susține că a deplasat sau a reținut minorul în România.
(4) Întâmpinarea nu este obligatorie.
(5) Termenele de judecată nu pot fi mai mari de două săptămâni.
(6) Dacă este necesară prezența unui interpret, instanța de judecată va dispune toate măsurile necesare până la termenul de judecată, potrivit prevederilor Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare. *) A se vedea art. 168 alin. (5) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022.