(1) Prezenta lege reglementează modul de organizare și desfășurare a alegerilor pentru Președintele României.
(2) Președintele României se alege prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile prezentei legi.
(3) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscriși în listele electorale permanente.
(4) În cazul în care niciunul dintre candidați nu a întrunit majoritatea prevăzută la alin. (3) , se organizează al doilea tur de scrutin, la care participă numai primii 2 candidați stabiliți în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.
(5) Alegătorul are dreptul la un singur vot, în fiecare tur de scrutin organizat pentru alegerea Președintelui României, potrivit art. 81 alin. (2) și (3) din Constituția României , republicată.
(6) Alegătorul poate vota prin corespondență sau la secția de votare, în condițiile legii.