LexistoriaDreptul la drept.

Votarea

Azi

Legea 370/2004 · 7 articole

Articolul 43

(1) Fiecare local al secțiilor de votare trebuie să posede un număr suficient de urne de vot, cabine, ștampile cu mențiunea "VOTAT", proporțional cu numărul alegătorilor înscriși în listele electorale permanente și cu numărul estimat al alegătorilor care vor fi înscriși în tabelele prevăzute la art. 9 , precum și o urnă de vot specială.

(2) Cabinele și urnele de vot trebuie așezate în aceeași încăpere în care se află biroul electoral al secției de votare. Cabinele și urnele de vot se asigură de către primarii comunelor, orașelor, municipiilor și ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, împreună cu prefecții.

(3) Președintele biroului electoral al secției de votare împreună cu membrii acestuia trebuie să fie prezenți la sediul secției de votare, în ajunul zilei votării, la ora 18,00, fiind obligat să dispună măsurile necesare pentru asigurarea ordinii și corectitudinii operațiunilor de votare. În intervalul orar 18,00-20,00 președintele biroului electoral al secției de votare primește, în conformitate cu dispozițiile art. 45 alin. (1) , cererile de votare prin intermediul urnei speciale. Președintele biroului electoral al secției de votare asigură, cu sprijinul primarului, îndepărtarea materialelor de propagandă electorală de orice tip din și de pe sediul secției de votare și dispune fixarea posturilor de pază în jurul localului de vot.

(4) La plecare, președintele biroului electoral al secției de votare sigilează intrarea în localul de vot prin aplicarea ștampilei de control pe o bandă de hârtie. Este interzisă părăsirea localului de vot cu ștampila de control, ștampile cu mențiunea «VOTAT», buletine de vot sau liste electorale.

(5) În ziua votării activitatea biroului electoral al secției de votare începe la ora 6,00. Președintele biroului electoral al secției de votare, în prezenta celorlalți membri și, după caz, a persoanelor acreditate, verifică urnele, copiile listelor electorale permanente, buletinele de vot și ștampilele, consemnând la pct. e) și i) din procesul-verbal prevăzut la art. 49 alin. (1) numărul buletinelor de vot primite, respectiv numărul ștampilelor cu mențiunea "VOTAT" primite. Pe măsură ce deschide pachetele sigilate, președintele asigură aplicarea ștampilei de control pe ultima pagină a fiecărui buletin de vot din acestea. După încheierea acestor operațiuni, președintele închide și sigilează urnele prin aplicarea ștampilei de control pe toate deschizăturile acestora, cu excepția fantei prin care se introduc buletinele de vot. Lipsa unor buletine de vot se consemnează la pct. j) al procesului-verbal prevăzut la art. 49 alin. (1) .

(6) Președintele biroului electoral al secției de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții. Atribuțiile acestuia se întind și în afara localului de votare, în curtea acestuia, în intrările în curte, în jurul localului de vot, precum și pe străzi și în piețe publice, până la o distanță de 500 m.

(7) Măsurile dispuse de președintele biroului electoral al secției de votare se aduc la cunoștința publică prin afișare la loc vizibil.

(8) Măsurile administrative dispuse de birourile electorale referitoare la afișajul electoral se duc la îndeplinire de către primarul unității administrativ-teritoriale, de îndată ce i-au fost comunicate.

(9) Pentru menținerea ordinii, președintele biroului electoral al secției de votare are la dispoziție mijloacele de ordine necesare, asigurate de primar și de prefect, împreună cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.

(10) În afară de membrii biroului electoral al secției de votare, de operatorii de calculator, de persoanele însărcinate cu menținerea ordinii, de persoanele prevăzute la art. 47 alin. (1) și de personalul tehnic desemnat să asigure remedierea deranjamentelor sistemelor informatice și de comunicații utilizate în procesul electoral, nicio altă persoană nu poate staționa în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decât timpul necesar pentru votare.

(11) Pe durata votării se interzice membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare, persoanelor însărcinate cu menținerea ordinii, persoanelor acreditate și operatorilor de sondaj ai institutelor de sondare a opiniei publice sau ai societăților comerciale ori organizațiilor neguvernamentale să poarte ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală.

(12) În ziua votării, între orele 7,00-21,00 sunt interzise comercializarea și consumul băuturilor alcoolice în spațiul de protecție al secției de votare prevăzut la alin. (6) .

(13) Pentru secțiile de votare din străinătate, dispozițiile prezentului articol se aplică, după caz, cu luarea în considerare a condițiilor specifice privind organizarea acestora.

Articolul 44

(1) În ziua de duminică, votarea începe la ora locală 7,00 și se încheie la ora locală 21,00.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , votarea în străinătate se desfășoară și pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă imediat anterioare zilei votării. În ziua de vineri, votarea începe în ziua de vineri, ora locală 12,00 și se încheie la ora locală 21,00, iar în ziua de sâmbătă, votarea se deschide la ora locală 7,00 și se încheie la ora locală 21,00.

(3) La sediile secțiilor de votare se afișează la loc vizibil ora la care începe, respectiv se încheie votarea.

(4) Alegătorul votează la una dintre următoarele secții de votare:

a) în cazul în care se află în unitatea administrativ-teritorială unde își are domiciliul sau reședința, poate vota numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își are domiciliul ori reședința, conform legii;

b) în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde își are domiciliul sau reședința, poate vota la orice secție de votare din cadrul acesteia;

c) în cazul în care se află în străinătate, poate vota la orice secție de votare organizată în străinătate;

d) în cazul în care îndeplinește funcția de membru al biroului electoral al secției de votare sau de operator de calculator al biroului electoral al secției de votare ori asigură menținerea ordinii, votează la secția de votare unde își desfășoară activitatea;

e) în cazul în care are mobilitate redusă poate vota la orice secție de votare care îi asigură accesul la vot.

(5) Accesul alegătorilor în sala de vot are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor. Alegătorii își prezintă actele de identitate operatorilor de calculator, care preiau și introduc datele personale ale alegătorilor în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, conform hotărârii Autorității Electorale Permanente.

(6) Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal semnalează dacă:

a) persoana care s-a prezentat la vot nu a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv;

b) persoanei care s-a prezentat la vot i s-a interzis exercitarea dreptului de vot;

c) alegătorul care s-a prezentat la vot este arondat la secția de votare respectivă;

d) alegătorul care s-a prezentat la vot este arondat la altă secție de votare;

e) alegătorul care s-a prezentat la vot este omis din lista electorală permanentă;

f) alegătorul care s-a prezentat la vot figurează că și-a mai exercitat dreptul de vot la același scrutin;

g) alegătorul care s-a prezentat la vot figurează că a votat prin corespondență, votul prin corespondență transmis de acesta fiind recepționat de biroul electoral competent.

(7) În baza rezultatelor generate de Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, a comunicărilor efectuate prin intermediul acestuia și a verificării actului de identitate, președintele biroului electoral al secției de votare:

a) oprește de la votare persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării;

b) oprește de la votare persoana care figurează că i s-a interzis exercitarea dreptului de vot; în cazul în care persoana care figurează că i s-a interzis exercitarea dreptului de vot prezintă o hotărâre judecătorească din care rezultă că nu are sau nu mai are astfel de interdicții permite alegătorului să voteze; în acest sens, după ce alegătorul semnează în lista electorală permanentă sau în lista electorală suplimentară, după caz, îi încredințează buletinul de vot și ștampila cu mențiunea «VOTAT»;

c) permite exercitarea dreptului de vot de către alegătorul care s-a prezentat la vot și care figurează în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal că și-a mai exercitat dreptul de vot la același scrutin, numai după ce asigură verificarea cazului semnalat de Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, precum și sesizarea organelor competente, potrivit procedurii stabilite prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente, și după ce alegătorul dă o declarație potrivit căreia nu și-a mai exercitat dreptul de vot la același scrutin; după ce alegătorul semnează în lista electorală permanentă sau în lista electorală suplimentară, după caz, îi încredințează buletinul de vot și ștampila cu mențiunea «VOTAT»;

d) permite exercitarea dreptului de vot de către alegătorul care s-a prezentat la vot și care figurează în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal că a votat prin corespondență, numai după ce asigură verificarea cazului semnalat de Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, precum și sesizarea organelor competente, potrivit procedurii stabilite prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente, și după ce alegătorul dă o declarație potrivit căreia nu și-a exercitat dreptul de vot prin corespondență; după ce alegătorul semnează în lista electorală permanentă sau în lista electorală suplimentară, după caz, îi încredințează buletinul de vot și ștampila cu mențiunea «VOTAT»;

e) îndrumă alegătorul să voteze la secția de votare la care este arondat, în cazul în care acesta este arondat la altă secție de votare din aceeași unitate administrativ-teritorială; permite alegătorilor cu mobilitate redusă arondați la altă secție de votare din aceeași unitate administrativ-teritorială să voteze; după ce alegătorul semnează în lista electorală suplimentară, îi încredințează buletinul de vot și ștampila cu mențiunea «VOTAT»;

f) permite alegătorului înscris în lista electorală permanentă să voteze; în acest sens, după ce alegătorul semnează în lista electorală permanentă, îi încredințează buletinul de vot și ștampila cu mențiunea «VOTAT»;

g) permite alegătorilor prevăzuți la alin. (4) lit. b)-e) să își exercite dreptul de vot; după ce alegătorul semnează în lista electorală suplimentară îi încredințează buletinul de vot și ștampila cu mențiunea «VOTAT»; alegătorul care votează în străinătate semnează pe un dispozitiv electronic.

(8) În situația în care alegătorul, din motive bine întemeiate, constatate de către președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate semna în lista electorală, președintele face o mențiune în listă, confirmată prin semnătura sa și a încă unui membru al biroului electoral.

(9) Alegătorii votează separat în cabine închise, aplicând ștampila cu mențiunea «VOTAT» înăuntrul patrulaterului care cuprinde numele candidatului pentru care optează.

(10) Prezența oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă. Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoțitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secției de votare sau al candidaților.

(11) După ce a votat, alegătorul are obligația de a introduce buletinul de vot în urnă.

(12) La cererea alegătorului, în cazul în care acesta a aplicat greșit ștampila cu mențiunea «VOTAT», dar nu a introdus buletinul în urnă, președintele biroului electoral al secției de votare îi poate elibera, numai o singură dată, un nou buletin, reținând și anulând buletinul de vot inițial și făcând mențiunea corespunzătoare la pct. j) din procesul-verbal prevăzut la art. 49 alin. (1) .

(13) Ștampila încredințată pentru votare se restituie președintelui sau acelor membri ai biroului electoral al secției de votare desemnați de acesta.

(14) Președintele poate lua măsuri ca staționarea unui alegător în cabina de votare să nu se prelungească nejustificat.

(15) Candidații și oricare alegător au dreptul să conteste identitatea persoanei care se prezintă la vot. În acest caz, identitatea se stabilește de președintele biroului electoral al secției de votare prin orice mijloace legale. În cazul în care contestația este întemeiată, președintele biroului electoral al secției de votare îl va opri de la votare pe alegătorul contestat, va consemna faptul într-un proces-verbal și va sesiza această situație autorităților competente.

(16) Președintele biroului electoral al secției de votare poate suspenda votarea pentru motive temeinice. Durata totală a suspendărilor nu poate depăși o oră. Suspendarea este anunțată prin afișare la ușa sediului secției de votare imediat ce s-a produs evenimentul care a declanșat suspendarea.

(17) În timpul suspendării, urnele de votare, ștampilele, buletinele de vot și celelalte documente și materiale ale biroului electoral al secției de votare vor rămâne sub pază permanentă. În timpul suspendării nu poate părăsi sala de votare mai mult de jumătate din numărul membrilor biroului electoral al secției de votare, în același timp. Candidații și persoanele acreditate care asistă la votare nu pot fi obligate să părăsească sala de votare în acest timp.

Articolul 44¹

(1) În zilele de vineri și sâmbătă, la încheierea programului de votare prevăzut la art. 44 alin. (2) , președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate, în prezența celorlalți membri, iau următoarele măsuri:

a) sigilează urnele de vot;

b) încheie un proces-verbal, în care consemnează numărul buletinelor de vot nefolosite și numărul alegătorilor prezenți la vot;

c) se asigură că toate materialele electorale se află în localul de vot;

d) sigilează căile de acces în localul de vot.

(2) În fiecare zi, la începerea programului de votare prevăzut la art. 44 alin. (2) , ridicarea sigiliilor se va face de către președintele biroului electoral al secției de votare din străinătate, în prezența celorlalți membri ai biroului electoral al secției de votare.

(3) Localurile secțiilor de votare din străinătate sunt monitorizate video.

Articolul 45

(1) Pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, din țară, președintele biroului electoral al secției de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua votării, însoțită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puțin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială și cu materialul necesar votării - ștampilă cu mențiunea "VOTAT", buletine de vot și timbre autocolante necesare pentru a se efectua votarea. În raza unei secții de votare se utilizează o singură urnă specială. Urna specială poate fi transportată numai de membrii biroului electoral al secției de votare. Urna specială se poate deplasa numai în raza teritorială arondată la respectiva secție de votare.

(1¹) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător persoanelor care în ziua votării se află în țară și care din cauza specificului activității pe care o desfășoară nu se pot prezenta la secția de votare.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) votarea se face pe baza unui extras din listele electorale.

(3) Procedura de exercitare a dreptului de vot de către persoanele reținute, deținute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale este stabilită prin decizie a Biroului Electoral Central. Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător.

(4) Prin derogare de la prevederile alin. (1) , în cazul în care într-un penitenciar se solicită exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale de mai mult de 400 de persoane aflate în detenție, cererile de votare prin intermediul urnei speciale pot fi depuse, cel mai târziu în preziua votării, la mai multe secții de votare din localitatea în care se află penitenciarul, stabilite prin decizie a biroului electoral județean sau a biroului electoral al sectorului municipiului București, după caz.

(5) Prin derogare de la prevederile alin. (1) , cererile de votare prin intermediul urnei speciale formulate de persoanele cu drept de vot internate în spitale pot fi depuse, cel mai târziu în preziua votării, la mai multe secții de votare din localitatea în care se află spitalul, stabilite prin decizie a biroului electoral județean sau a biroului electoral al sectorului municipiului București, după caz.

Articolul 45¹

(1) În modalitatea prevăzută la art. 45 se poate vota numai la secțiile de votare din țară.

(2) Datele personale ale alegătorilor care au formulat cereri potrivit art. 45 sunt preînregistrate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, urmând a fi înregistrate definitiv în acesta la întoarcerea în localul de vot a echipei prevăzute la art. 45 alin. (1) , pe baza semnăturilor din extrasul din listele electorale.

(3) Înainte ca echipa de membri ai biroului electoral al secției de votare să se deplaseze cu o urnă de vot specială la persoanele care nu pot vota la secția de votare potrivit legii, președintele biroului electoral al secției de votare solicită operatorului să verifice dacă persoanele respective și-au mai exercitat dreptul de vot în aceeași zi.

Articolul 46

(1) La ora 21,00 președintele biroului electoral al secției de votare declară votarea încheiată și dispune închiderea localului de vot.

(2) Alegătorii care la ora 21,00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot.

(3) Doi membri desemnați de biroul electoral al secției de votare, din cadrul acestuia, verifică la ora 21,00 dacă în afara sediului secției de votare se află alegători care așteaptă să își exercite dreptul de vot și constată și monitorizează ordinea în care aceștia au acces în localul de vot.

(4) Alegătorii aflați în situațiile prevăzute de alin. (2) și (3) pot vota până cel mult la ora 23,59.

Articolul 47

(1) La toate operațiunile efectuate de birourile electorale ale secțiilor de votare pot asista, în afara membrilor acestora, a operatorilor de calculator și a persoanelor însărcinate cu menținerea ordinii, candidații, persoanele acreditate, reprezentanții Autorității Electorale Permanente și membrii birourilor electorale ierarhic superioare.

(2) Dispozițiile art. 89 din Legea nr. 208/2015 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.