(1) Pentru clădirile noi/ansamblurile de clădiri noi având funcțiunile prevăzute la art. 7 alin. (1) , prin certificatul de urbanism emis de autoritățile administrației publice competente, în vederea obținerii, în condițiile legii, a autorizației de construire pentru executarea lucrărilor de construcții, pe lângă obligativitatea respectării cerințelor minime de performanță energetică, se va solicita întocmirea unui studiu privind fezabilitatea din punct de vedere tehnic, economic și al mediului înconjurător a utilizării sistemelor alternative de înaltă eficiență, dacă acestea există.
(2) Ca sisteme alternative pot fi propuse:
a) descentralizate de alimentare cu energie, bazate pe surse regenerabile de energie;
b) de cogenerare/trigenerare;
c) de racordare la rețelele urbane de încălzire sau de răcire;
d) pompe de căldură, panouri termice și/sau electrice solare, centrale eoliene, precum și sisteme combinate;
e) schimbătoare de căldură sol-aer;
f) recuperatoare de căldură;
g) orice combinație a celor de la lit. a)-f) .
(3) Studiul prevăzut la alin. (1) se elaborează de proiectant și este parte componentă a studiului de fezabilitate.
(3¹) Soluțiile din studiul prevăzut la alin. (3) justificate ca fiind posibile din punct de vedere tehnic, funcțional și economic sunt adoptate de proiectant și fac parte din documentația pentru autorizarea lucrărilor de construire.
(4) Studiul cu privire la posibilitatea utilizării sistemelor alternative prevăzute la alin. (2) poate fi efectuat pentru o clădire sau pentru grupuri de clădiri similare din aceeași localitate. Pentru sistemele centralizate de încălzire și răcire, studiul poate fi efectuat pentru toate clădirile racordate la același sistem.
(5) În vederea obținerii, în condițiile legii, a autorizației de construire pentru executarea lucrărilor de construcții, pentru verificarea respectării cerințelor minime de performanță energetică pentru clădirile al căror consum de energie este aproape egal cu zero, documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire trebuie să conțină și raportul de conformare nZEB.