În cazul constatării contravențiilor prevăzute la art. 36 alin. (1) lit. c) și f) și aplicării sancțiunilor corespunzătoare de către persoanele cu atribuții de control din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C., Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în baza rapoartelor prevăzute la art. 34 alin. (3) , poate dispune, prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, ca sancțiune complementară, suspendarea dreptului de practică al auditorilor energetici pentru clădiri și/sau al experților tehnici sancționați contravențional, pentru o perioadă cuprinsă între 12 luni și 24 de luni, proporțional cu nivelul amenzilor aplicate și în funcție de natura și gravitatea faptei.