(1) Prin act de identitate, în sensul prezentei legi, se înțelege cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori pasaportul diplomatic, de serviciu, consular sau simplu, iar în cazul militarilor în termen și al elevilor din scolile militare, carnetul de serviciu militar.

(2) Pasaportul simplu poate fi folosit pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetatenii români aflati în strainatate sau de cetatenii români domiciliati în strainatate. Cetatenii români cu domiciliul în România care voteaza în strainatate, precum și cei cu domiciliul în strainatate care voteaza în România, în baza pasaportului simplu, completeaza o declaratie pe propria răspundere că nu și-au exercitat sau nu își exercită dreptul la vot în aceeasi zi pe baza altui act de identitate, astfel cum este definit acesta la alin. (1), sau pe baza cartii de alegator.