(1) Data alegerilor se stabileste și se aduce la cunoștința publică de către Guvern cu cel puțin 45 de zile înainte de ziua votării și până la implinirea a 5 zile de la data la care începe să curgă termenul prevăzut la art. 63 alin. (2) din Constitutia României, republicată.
(2) Alegerile au loc intr-o singura zi, care poate fi numai duminica.
(3) Numărul de ordine al scrutinului din cartea de alegator se stabileste și se aduce la cunoștința publică de Guvern o dată cu data alegerilor și este acelasi pe intreg cuprinsul tarii.
(4) Aducerea la cunoștința publică a datei alegerilor se face prin Monitorul Oficial al României, Partea I, precum și prin presa scrisa și audiovizuala.