LexistoriaDreptul la drept.

Listele electorale

Azi

Legea 373/2004 · 9 articole

Articolul 8

Listele electorale cuprind cetatenii cu drept de vot. Ele sunt permanente sau speciale.

Articolul 9

(1) Listele electorale permanente se intocmesc pe localități și cuprind toți cetatenii cu drept de vot care domiciliaza în localitatea pentru care au fost intocmite.

(2) Listele electorale permanente se intocmesc și se actualizeaza de primarul unității administrativ-teritoriale, împreună cu serviciile de evidenta informatizata a persoanei din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

(3) Listele electorale permanente se intocmesc pentru comune, pe sate și, după caz, pe străzi, dacă acestea au denumiri, iar pentru orașe, municipii și subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiilor, pe străzi, în ordine alfabetica.

(4) Listele electorale permanente trebuie să cuprindă, în ordinea numarului imobilelor în care locuiesc alegatorii, numele și prenumele, codul numeric personal, domiciliul, denumirea, numărul și seria actului de identitate, precum și numărul circumscriptiei electorale.

(5) Listele electorale permanente se intocmesc în doua exemplare originale și se semneaza de primar și de seful serviciului de evidenta informatizata a persoanei. Un exemplar se preda spre pastrare secretarului unității administrativ-teritoriale, iar celalalt se preda judecatoriei în a carei raza teritoriala se afla localitatea pentru care a fost întocmit. Listele electorale permanente se păstrează în registre speciale cu file detasabile.

Articolul 10

(1) Primarul, împreună cu serviciile de evidenta informatizata a persoanei, actualizeaza listele electorale permanente, intocmite conform art. 9, anual, până la data de 1 martie și comunică judecatoriei, în cel mult 15 zile, actualizarile operate în liste. În anul în care au loc alegeri, actualizarea listelor se face în cel mult 15 zile de la data stabilirii zilei votării.

(2) Persoanele decedate se radiază din lista electorala permanenta de către primarul unității administrativ-teritoriale în care au avut ultimul domiciliu. Radierea se va face pe baza comunicarii efectuate de serviciul de evidenta informatizata a persoanei la care s-a înregistrat decesul, în termen de 24 de ore de la inregistrarea acestuia.

(3) Persoanele care și-au pierdut cetatenia română se radiază din lista electorala permanenta, pe baza comunicarii facute primarului de către Ministerul Justiției.

(4) Persoanele care și-au pierdut drepturile electorale se radiază din lista electorala permanenta, în temeiul comunicarii facute primarului de către instanța de judecată, în termen de 5 zile de la ramanerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Articolul 11

(1) Fiecare alegator este inscris intr-o singura lista electorala permanenta.

(2) Înscrierea în listele electorale permanente este obligatorie. O dată cu schimbarea domiciliului, autoritatea competentă să efectueze schimbarea este obligata ca, din oficiu, sa comunice primarului datele necesare inscrierii cetateanului în lista electorala de la noul domiciliu și pentru radierea corespunzătoare din lista electorala a localității vechiului domiciliu.

Articolul 12

Listele electorale speciale se intocmesc în cazurile prevăzute de prezenta lege și cuprind numele și prenumele, domiciliul, denumirea, seria și numărul actului de identitate ale alegătorului. Listele se semneaza de președintele biroului electoral al secției de votare unde au fost intocmite. Listele trebuie scrise lizibil și vor avea completate toate datele prevăzute în prezentul articol.

Articolul 13

(1) Alegatorii au dreptul sa verifice înscrierea în listele electorale permanente. În acest scop, primarii sunt obligati sa puna la dispoziția alegatorilor, spre consultare, listele electorale permanente și sa organizeze acțiuni de informare și indrumare a alegatorilor pentru efectuarea verificărilor necesare. Intampinarile împotriva omisiunilor, inscrierilor gresite și oricăror alte erori din liste se fac în scris și se depun la primar, care este obligat să se pronunte, în scris, în cel mult 3 zile de la inregistrarea intampinarii.

(2) Împotriva solutiei date de primar se poate face contestație, în termen de 5 zile de la comunicare. Contestația se solutioneaza în termen de cel mult 10 zile de la înregistrare de către judecatoria în a carei raza teritoriala domiciliaza alegatorul.

(3) În cazul alegatorilor inscrisi în listele electorale speciale, intampinarile se solutioneaza, de îndată, de președintele biroului electoral al secției de votare, iar contestațiile de către judecatoria în a carei raza teritoriala se afla biroul electoral al secției de votare care a întocmit lista. Judecarea se face de îndată. Hotărârea judecătorească este definitivă și irevocabila și se comunică biroului electoral al secției de votare imediat după pronuntare.

(4) Intampinarile formulate cu privire la listele speciale din strainatate se solutioneaza de către biroul electoral al secției de votare, iar contestațiile de către seful misiunii diplomatice din tara respectiva sau de loctiitorul acestuia. Hotărârea este definitivă.

Articolul 14

(1) Primarii, împreună cu serviciile de evidenta informatizata a persoanei, executa copii de pe listele electorale permanente, care cuprind alegatorii din fiecare secție de votare. Copiile de pe listele electorale permanente se predau de către primar, pe bază de proces-verbal, presedintelui biroului electoral al fiecarei sectii de votare, cu 3 zile înainte de data alegerilor. Un exemplar este pus la dispoziție alegatorilor pentru consultare, iar celalalt este utilizat în ziua alegerilor. Un exemplar al copiei se păstrează de către primar.

(2) Orice neconcordanta dintre lista electorala permanenta și copia întocmită potrivit alin. (1) se solutioneaza de primar, de îndată, pe baza datelor cuprinse în lista electorala permanenta.

(3) Orice modificare intervenita în lista electorala permanenta, după predarea copiei la biroul electoral al secției de votare, se comunică acestuia de către primar, de îndată.

(4) Copiile de pe listele electorale permanente se semneaza de primar, de secretarul unității administrativ-teritoriale și de seful serviciului de evidenta informatizata a persoanei.

(5) Copiile intocmite potrivit alin. (1) cuprind: numele și prenumele alegătorului, codul numeric personal, domiciliul, denumirea, seria și numărul actului de identitate, numărul circumscriptiei electorale, numărul secției de votare, precum și o rubrica destinata semnaturii alegătorului.

Articolul 15

În termen de cel mult 10 zile de la stabilirea datei alegerilor, potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) și (2), primarul este obligat sa puna la dispoziție partidelor politice, aliantelor politice și aliantelor electorale, la cererea și pe cheltuiala acestora, copii de pe listele electorale permanente.

Articolul 16

Modelul listei electorale permanente și cel al listei electorale speciale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.