LexistoriaDreptul la drept.

Constatarea rezultatelor votării la sectiile de votare

Azi

Legea 373/2004 · 5 articole

Articolul 85

(1) După incheierea votării, președintele biroului electoral al secției de votare efectueaza, în prezenta membrilor biroului și, după caz, a candidaților și a persoanelor acreditate sa asiste la votare, inventarierea stampilelor cu mențiunea Votat, precum și numararea și anularea buletinelor de vot neintrebuintate, verificarea sigiliilor de pe urnele de votare, iar după incheierea acestor operațiuni, deschiderea urnelor. La numararea voturilor și consemnarea rezultatelor pot asista, ca delegați, reprezentanti ai tuturor partidelor politice, aliantelor politice și aliantelor electorale care au participat la alegeri, dar care nu au reprezentanti în biroul electoral al secției de votare și sunt mandatați în acest sens de conducerile organizațiilor judetene ale acestora. Cu privire la operațiunile prevăzute de prezentul alineat se incheie un proces-verbal.

(2) După inventariere, stampilele cu mențiunea Votat se păstrează sub sigiliu. În cazul în care exista pachete cu buletine de vot intacte, mențiunea "anulat" se aplică o singură dată pe pachetul respectiv.

(3) La deschiderea fiecarui buletin președintele citește cu voce tare lista de candidati care a fost votata sau, după caz, numele și prenumele candidatului independent votat și arata buletinul de vot celor prezenți. Buletinele de vot deschise se grupează pe partide politice, aliante politice și aliante electorale, precum și pe candidati independenti, se numara și se leagă separat.

(4) Sunt nule buletinele de vot pe care nu a fost aplicata stampila de control a secției de votare, buletinele de alt model decat cel legal aprobat, buletinele pe care nu a fost aplicata stampila Votat sau la care stampila este aplicata pe mai multe patrulatere. Votul este valabil în cazul în care, desi stampila aplicata a depasit limitele patrulaterului, opțiunea alegătorului este evidenta.

(5) Buletinele de vot nule nu intră în calculul voturilor valabil exprimate.

(6) Rezultatul votării pentru Camera Deputatilor și pentru Senat se consemneaza în cate un tabel separat. Tabelele se intocmesc de cate un membru al biroului electoral al secției de votare, desemnat de presedinte. Dacă la consemnarea rezultatelor sunt prezenți și candidati, acestia au dreptul sa intocmeasca și ei un tabel pentru fiecare dintre Camerele Parlamentului.

(7) În tabelele prevăzute la alin. (6) se inscriu voturile nule, listele de candidati sau prenumele și numele candidaților independenti și voturile valabil exprimate pentru fiecare.

Articolul 86

- numărul total al alegatorilor inscrisi în copia de pe lista electorala permanenta; - numărul total al alegatorilor inscrisi în listele electorale speciale; - numărul total al alegatorilor inscrisi în copia de pe lista electorala permanenta; - numărul total al alegatorilor inscrisi în listele electorale speciale;

(1) După deschiderea urnelor și numararea voturilor, președintele biroului electoral al secției de votare incheie, separat pentru Camera Deputatilor și pentru Senat, cate un proces-verbal, în 3 exemplare, care cuprinde:

a) numărul total al alegatorilor inscrisi în copia de pe lista electorala permanenta și în listele electorale speciale, din care:

b) numărul total al alegatorilor inscrisi în listele electorale existente la sectia de votare, care s-au prezentat la urne, din care:

c) numărul total al voturilor valabil exprimate;

d) numărul voturilor nule;

e) numărul voturilor valabil exprimate, obtinute de fiecare lista de candidati sau de fiecare candidat independent;

f) expunerea, pe scurt, a intampinarilor formulate și a modului de solutionare a acestora, precum și a contestatiilor inaintate biroului electoral de circumscriptie;

g) starea sigiliilor de pe urne, la incheierea votării;

h) numărul buletinelor de vot primite;

i) numărul buletinelor de vot neintrebuintate și anulate.

(2) Procesele-verbale se semneaza de presedinte, de loctiitorul acestuia și de membrii biroului electoral al secției de votare și poarta stampila de control. Semnarea se face în dreptul numelui și prenumelui și, după caz, a apartenentei politice, respectiv după indicarea denumirii abreviate a partidului pe care îl reprezinta.

(3) Lipsa semnaturilor unor membri ai biroului nu are influența asupra valabilității procesului-verbal și a alegerilor. Președintele menționează motivele care au impiedicat semnarea.

(4) Membrilor birourilor electorale ale sectiilor de votare li se elibereaza, la cerere, de către președintele biroului electoral, o copie de pe fiecare proces-verbal. Cererea trebuie formulata în scris, înainte de intocmirea procesului-verbal.

Articolul 87

(1) În timpul operațiunilor de votare, de deschidere a urnelor, de numărare a voturilor și de încheiere a procesului-verbal se pot face intampinari scrise cu privire la aceste operațiuni.

(2) Biroul electoral al secției de votare hotaraste, de îndată, asupra intampinarilor formulate.

(3) Împotriva solutiei date cu ocazia rezolvarii intampinarii se pot formula contestatii în scris. Contestațiile se prezinta presedintelui biroului electoral al secției de votare, care elibereaza depunatorului o dovadă de primire. Contestațiile se inainteaza biroului electoral de circumscriptie.

Articolul 88

(1) Pentru Camera Deputatilor și pentru Senat se întocmește cate un dosar care cuprinde procesele-verbale și contestațiile privitoare la operațiunile electorale ale secției, precum și buletinele nule și pe cele contestate. Dosarele, sigilate și stampilate, se inainteaza biroului electoral de circumscriptie sau, după caz, oficiului electoral de către președintele biroului electoral al secției de votare. Președintele este insotit de cel puțin doi membri ai biroului, stabiliti prin tragere la sorti, și de paza militara. Inaintarea dosarelor se face în termen de cel mult 24 de ore de la închiderea secției de votare. Dosarele se predau pe bază de proces-verbal.

(2) În termen de 24 de ore de la primirea dosarului, biroul electoral de circumscriptie trimite unul dintre exemplarele procesului-verbal la tribunalul în a cărui raza teritoriala se afla circumscripția electorala; partidele și formatiunile politice, precum și candidatii independenti pot obtine copii legalizate de pe acest exemplar.

Articolul 89

După primirea proceselor-verbale cuprinzand rezultatul numararii voturilor în sectii, oficiul electoral al sectorului incheie, conform art. 86, separat pentru Camera Deputatilor și pentru Senat, cate un proces-verbal cuprinzand totalul voturilor valabil exprimate pentru fiecare partid politic, alianta politica, alianta electorala și candidat independent, pe care îl inainteaza în termen de 24 de ore Biroului Electoral de Circumscriptie al Municipiului București, împreună cu dosarele primite de la birourile electorale ale sectiilor de votare.