(1) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului, imediat după primire, proiectele de acte legislative ale Uniunii Europene care sunt înscrise pe agenda Consiliului, precum și documentele însoțitoare.

(2) La solicitarea uneia dintre cele două Camere, Guvernul transmite acestora proiectele actelor legislative și fără caracter legislativ ale Uniunii Europene, precum și documentele însoțitoare ale acestora care nu au fost transmise deja de către Comisia Europeană conform obligației prevăzute în Protocolul nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat la Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007.