(1) Titularii drepturilor de utilizare a frecvențelor radio care furnizează rețele sau servicii de comunicații electronice vor acorda ANCOM și ANP, acolo unde este cazul, sprijin prin asigurarea suportului tehnic, furnizarea de informații, modificarea temporară a unor parametri tehnici de funcționare a rețelelor și orice acțiune necesară instalării, punerii în funcțiune și utilizării sistemelor prevăzute la art. 2 alin. (4) , în condițiile stabilite potrivit art. 3 alin. (2) .

(2) În cazul în care sistemele prevăzute la art. 2 alin. (4) produc interferențe prejudiciabile serviciilor furnizate de titularii drepturilor de utilizare a frecvențelor radio, ANCOM poate dispune suspendarea ori modificarea condițiilor tehnice de utilizare a sistemelor destinate blocării și întreruperii radiocomunicațiilor în unitățile subordonate ANP.

(3) În situația în care aparatele destinate blocării ori întreruperii radiocomunicațiilor în unitățile subordonate ANP sunt ori devin ineficiente ca urmare a propagării semnalului radio transmis prin rețele de comunicații electronice, ANCOM poate stabili, în cazuri specifice, modificarea unor condiții tehnice și operaționale a frecvențelor radio alocate titularilor drepturilor de utilizare.

(4) Măsurile prevăzute la alin. (2) și (3) pot fi dispuse simultan, în vederea atingerii scopului prevăzut la art. 2 alin. (1) .