(1) În limita sumei prevăzute la art. 6 alin. (1) , prin decizie a directorului general al ANP, sunt stabilite unitățile din subordinea sa în care se vor instala, în mod prioritar, sistemele destinate blocării și întreruperii radiocomunicațiilor. Stabilirea unităților penitenciare în care se instalează aceste sisteme se face după evaluarea vulnerabilităților pe linia siguranței deținerii, ținându-se cont de numărul de dispozitive de comunicare la distanță descoperite, amplasarea geografică și arhitectura unității de penitenciare, numărul persoanelor private de libertate deținute și regimul de executare în care acestea sunt incluse, de regulă, în regimul de maximă siguranță și închis, precum și implementarea sistemelor integrate de pază, supraveghere video și control acces.
(2) Dispozițiile art. 1-5 se aplică și după perioada prevăzută la art. 6 alin. (1) , sens în care ANP identifică sursele de finanțare necesare continuării activității de blocare și întrerupere a radiocomunicațiilor efectuate în afara prevederilor legale în perimetrele unităților din subordinea ANP.