(1) Bursa privată reprezintă sprijinul pentru studii acordat, în baza unui contract, de către o persoană juridică de drept privat sau de către o persoană fizică unui beneficiar care poate fi, după caz, elev, student, doctorand sau care urmează un program de pregătire postuniversitară într-o instituție de învățământ superior acreditată, din țară sau din străinătate.

(2) Cuantumul bursei private se stabilește la încheierea contractului și se poate modifica ulterior numai prin act adițional la acesta.