(1) Serviciul de transport în regim de taxi se atribuie în gestiune delegată, prin contract de atribuire, de către autoritatea de autorizare, transportatorilor autorizați, pe baza autorizației de transport corespunzătoare, emisă de către aceasta, precum și pe baza numărului de autorizații taxi sau de copii conforme, după caz, obținute prin procedura de atribuire prevăzută la alin. (5) și (6) sau prin alte proceduri prevăzute în prezenta lege.

(2) Prin contractul de atribuire în gestiune se stabilesc toate condițiile în care se desfășoară serviciul de transport concesionat, pe baza autorizațiilor taxi atribuite fiecărui transportator autorizat, pentru autovehiculele deținute și utilizate conform prevederilor prezentei legi.

(3) Dovada atribuirii în gestiune pentru executarea serviciului de transport cu un autovehicul deținut este autorizația taxi eliberată pentru aceasta, în condițiile prezentei legi.

(4) Serviciile de transport în regim de taxi se atribuie în executare transportatorilor autorizați, prin concesiune, în gestiune delegată, respectându-se următoarele proceduri:

a) procedura de atribuire a autorizațiilor taxi și a ecusoanelor aferente, transportatorilor autorizați câștigători;

b) eliberarea autorizațiilor taxi, în conformitate cu prevederile art. 11 ;

c) încheierea contractelor de atribuire în gestiune delegată a serviciului de transport în regim de taxi, în conformitate cu numărul autorizațiilor taxi.

(5) Procedura de atribuire a autorizațiilor taxi constă în acordarea unor punctaje realizate din îndeplinirea criteriilor de departajare prevăzute la alin. (6) , pentru fiecare autovehicul precizat în declarația pe propria răspundere că este deținut sau va fi deținut ca autovehicul nou, utilizat în condițiile prezentei legi, pentru executarea serviciului de transport respectiv, declarându-se câștigătoare autovehiculele care au obținut punctajele cele mai mari, în ordinea descrescătoare, stabilite pe grupe de autovehicule diferențiate în ordinea descrescătoare a capacității cilindrice a motoarelor. În condițiile în care numărul de autorizații taxi stabilit a se atribui nu se epuizează, procedura va fi reluată cu transportatorii autorizați înscriși pentru o nouă procedură. În cazul în care un transportator autorizat participă la procedura de atribuire cu autovehicule care urmează să fie dobândite, conform declarației pe propria răspundere, acesta va depune la autoritatea de autorizare o scrisoare de garanție în cuantum de 5% din valoare, pentru fiecare autovehicul astfel declarat. Garanția se restituie corespunzător pentru fiecare autovehicul dobândit, în momentul eliberării autorizației taxi conform prevederilor prezentei legi. Dacă în termen de 6 luni de la data desfășurării procedurii de atribuire în condițiile prezentei legi transportatorul autorizat nu solicită eliberarea autorizațiilor taxi pentru autovehiculele declarate deținute sau că vor fi deținute în proprietate ori în temeiul unui contract de leasing, aceste autorizații taxi se retrag și se va reține corespunzător garanția depusă.

(6) Criteriile de departajare vor fi:

a) vechimea autovehiculului de la data fabricației;

b) clasificarea autovehiculului conform normelor de poluare Euro;

c) volumul portbagajului util și echiparea cu instalație pentru aer condiționat;

d) vechimea în ani de când transportatorul desfășoară autorizat activitatea de transport respectivă;

e) gradul de protecție a pasagerului/pasagerilor, respectiv existența airbagurilor pentru pasagerul din față/pasagerii din spate;

f) efortul investițional al transportatorului autorizat, definit de modul de deținere, în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing, a autovehiculelor pe tipuri;

g) posibilitatea asigurării reale a prezenței autovehiculului în activitate de minimum 8 ore pe zi lucrătoare;

h) dotări suplimentare ale autovehiculului, astfel cum sunt precizate la art. 36 .

(7) Elementele prevăzute la alin. (6) lit. c) , e) și h) se certifică de R. A. R. prin intermediul certificatului de agreare.

(8) Punctajele acordate pentru fiecare criteriu de departajare vor fi stabilite prin hotărâre a consiliului local sau, după caz, a Consiliului General al Municipiului București, cu acordul asociațiilor profesionale reprezentative existente.

(9) În cazul în care un transportator autorizat renunță la una sau mai multe autorizații taxi, când acestea se retrag sau se majorează numărul lor în condițiile prezentei legi, autoritatea de autorizare le va atribui cu prioritate transportatorilor autorizați înscriși în listele de așteptare, prin procedura de atribuire precizată la alin. (5) .

(10) În lista de așteptare, care este publică, deschisă la autoritatea de autorizare, se poate înscrie orice transportator autorizat, o singură dată.

(11) În cazul transportului de mărfuri sau bunuri în regim de taxi, numărul de autorizații taxi atribuite poate fi limitat, după caz, în condiții similare celor prevăzute la art. 14 , dacă așa se stabilește prin hotărâre a consiliului local sau a Consiliului General al Municipiului București.