Atribuțiile conciliatorului sunt următoarele:
a) întocmește tabloul creditorilor, care include și creditorii contestații sau ale căror creanțe sunt în litigiu, și tabloul creditorilor concordatari;
b) elaborează, împreună cu debitorul, oferta de concordat, cu elementele componente ale acesteia, respectiv, proiectul de concordat și planul de redresare;
c) face demersuri pentru soluționarea pe cale amiabilă a oricărei dispute între debitor și creditori ori între creditori;
d) solicită judecătorului-sindic constatarea și/sau, după caz, omologarea concordatului preventiv;
e) supraveghează îndeplinirea obligațiilor asumate de către debitor prin concordatul preventiv;
f) informează, de urgență, adunarea creditorilor concordatari asupra neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către debitor a obligațiilor sale;
g) întocmește și transmite adunării creditorilor concordatari rapoarte lunare sau trimestriale asupra activității sale și a debitorului; raportul conciliatorului va conține și opinia acestuia privind existența sau, după caz, inexistența unor motive de rezoluțiune a concordatului preventiv;
h) convoacă adunarea creditorilor concordatari;
i) cere instanței închiderea procedurii concordatului preventiv;
j) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de prezenta lege, instituite prin concordatul preventiv ori stabilite de judecătorul-sindic.