(1) Tribunalul în jurisdicția căruia se află sediul sau domiciliul profesional al debitorului este competent să soluționeze cererile și pricinile la care se referă prezenta lege.
(2) Cererile și pricinile referitoare la concordatul preventiv sunt de competența judecătorului-sindic, desemnat în condițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.